OARE CE NE AȘTEAPTĂ – Deszăpezirea în Baia Mare, un mister pentru mulți băimăreni

Se apropie iarna și totuși nu se aude nimic despre cum se va face deszăpezirea în municipiul reședință de județ. Iar șoferii se tem că iar vor avea de lucru serios din cauză că orașul nu va fi deszăpezit așa cum trebuie. Nu ar fi pentru prima dată când s-ar întâmpla asta, tocmai de aceea șoferii, dar și pietonii, își fac griji. De la Primăria Baia Mare nu ni se spune nimic, nici nu avem pe cine întreba.

„Mi se pare ciudat că nu se spune nimic. În alți ani se făcea prezentare de utilaje, ni se spunea cât de tari suntem, amu liniște. Ne-om trezi iară îngropați în nămeți. Nu e normal. Lumea trebuie să știe ce se întâmplă în sezonul rece, suntem pe final de octombrie și noi nu știm dacă avem cine face deszăpezirea orașului sau nu, avem stocuri de sare, de nisip. Aș zice că e lipsă de respect față de băimăreni”, ne spune Andrei.

„Chiar dacă în ultima perioadă iernile nu au fost așa de aspre ca și în trecut, evident că avem nevoie de deszăpezire în Baia Mare. Nu tot timpul s-a intervenit prompt în momentul în care a început să ningă puternic, dar utilajele au ieșit pe bulevardele principale la deszăpezit. De obicei străzile mici sunt cele unde sunt adesea probleme, iar aici utilajele ajung mai târziu. În același timp însă, cred că și populația ar trebui să fie un pic mai activă în acest sens și să pună mâna pe lopată. Sunt cazuri în care trotuarele sau aleile dintre blocuri nu sunt curățate de locatari, dar mereu ne plângem de autorități, când nici noi nu ne facem partea noastră”, completează Laura.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu