Obiectivele in domeniul sanatatii, aproape neschimbate in programul Guvernului

Guvernul Ponta 3 pastreaza in programul politic pe care isi va asuma raspunderea in Parlament majoritatea obiectivelor in domeniul sanatatii pe care le-a avut si in programul precedent, transmite Agerpres.

Singura mentiune care lipseste din actualul program este “revizuirea sistemului de salarizare in directia flexibilizarii si stimularii performantei si competitivitatii prin excluderea profesiei medicale si de asistent medical, inclusiv moase din categoria personalului bugetar”.

Obiectivul general al Guvernului Ponta 3 in domeniul sanatatii il reprezinta “un sistem de sanatate care sprijina si ofera posibilitatea cetatenilor sa atinga o stare cat mai buna de sanatate si care contribuie la cresterea calitatii vietii acestora”.

“Sistemul nostru de ingrijire a sanatatii, cu institutiile sale si profesionistii din sanatate, asaza pacientul in centrul preocuparilor sale. Conceptul social pe care se fundamenteaza sistemul sanatate este bazat pe principiile de acces universal la asistenta medicala de calitate si, prin urmare, presupune aplicarea principiului solidaritatii in finantare. Una dintre principalele sarcini pentru Guvern va fi identificarea si sistematizarea directiilor optime de actiune pentru implementarea masurilor de reforma in cadrul unui proces legislativ amplu, care sa permita satisfacerea asteptarilor populatiei, dar si al mediului politic”, se arata in programul politic.

Guvernul mai arata ca “trebuie redata cetatenilor increderea in sistemul de sanatate, prin accesul civilizat la serviciile medicale de care au nevoie, precum si redarea demnitatii personalului medical”.

Executivul are in vedere intarirea rolului sistemului de sanatate prin elaborarea unei strategii de dezvoltare si modernizare a sistemului de sanatate romanesc pe termen scurt, mediu si lung; promovarea politicilor de sanatate ca politici intersectoriale prin implicarea altor sectoare in cresterea starii de sanatate a populatiei si implementarea conceptului “sanatatea in toate politicile publice”; promovarea politicilor de sanatate bazate pe dovezi si, implicit, reasezarea ponderii componentelor sistemului de sanatate (servicii de sanatate publica, servicii de sanatate comunitare, servicii preventive, asistenta medicala ambulatorie); dezvoltarea politicilor de sanatate in parteneriat cu organizatiile de pacienti/populatia, organizatiile profesionale; revizuirea sistemului de finantare si implementarea unui control riguros al cheltuielilor publice si continuarea si imbunatatirea accesului populatiei la servicii medicale de urgenta prin consolidarea sistemului integrat.

In ceea ce priveste managementul sistemului de sanatate Guvernul vizeaza reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate prin modificarea si revizuirea legislatiei, crearea cadrului institutional pentru imbunatatirea continua a calitatii serviciilor pentru sanatate, diversificarea competentelor, atributiilor si responsabilitatilor medicilor de familie, vizand cresterea rolului asistentei medicale primare in imbunatatirea continua a performantei sistemului de sanatate, finantarea unor politici publice in domeniul sanatatii printr-o mai buna gestionare a fondurilor europene, elaborarea, finantarea si implementarea programelor de screening pentru depistarea precoce si tratarea bolilor netransmisibile, cu impact major asupra indicatorilor starii de sanatate, cu prioritate pentru bolile oncologice, cardiovasculare si cerebrovasculare.

De asemenea, se are in vedere depolitizarea managementului sistemului de sanatate prin asigurarea dezvoltarii carierei profesionale, pe baza unui cadru institutional si legislativ, fundamentat pe criterii de performanta, dezvoltarea structurii de integritate la nivelul ministerului sanatatii si a structurilor deconcentrate care sa asigure respectarea principiului transparentei decizionale la toate nivelurile de functionare a sistemului de sanatate, redefinirea sistemului informational pentru a exclude redundantele si a asigura validitatea si calitatea datelor, dezvoltarea unui Sistem Informatic Integrat in Sistemul de Sanatate Publica (SIISSP) ca suport pentru sistemul informational, care sa permita interoperabilitatea aplicatiilor informatice existente si viitoare pe baza unei arhitecturi integratoare, care sa permita utilizarea eficienta a informatiilor in elaborarea politicilor de sanatate si managementul sistemului.

Guvernul Ponta 3 doreste la fel ca in programul de guvernare anterior organizarea serviciilor de sanatate prin cresterea accesului populatiei la servicii de sanatate de baza, coordonarea/integrarea serviciilor de sanatate, inclusiv prin identificarea si dezvoltarea rolurilor altor institutii cu impact potential asupra starii de sanatate (autoritati publice locale, unitati de invatamant, asistenta sociala etc.), coordonarea ingrijirilor de sanatate prin asigurarea unor trasee optime pentru pacienti, pe categorii de afectiuni, dezvoltarea de centre de sanatate ambulatorii multifunctionale (specialitati medicale; specialitati paraclinice/servicii de imagistica/laborator/explorari functionale), implementarea si monitorizarea de instrumente care sa asigure calitatea serviciilor de sanatate/siguranta pacientilor, management profesionist al programelor nationale de sanatate si asigurarea unui sistem informational performant pe plan orizontal si vertical care sa integreze toate componentele sistemului sanitar.

In ceea ce priveste finantarea sistemului de sanatate, Guvernul va promova masuri referitoare la: separarea finantarii serviciilor de sanatate in pachet de servicii de sanatate de baza, pentru toti cetatenii — asigurati si neasigurati—, pachet care va cuprinde domeniile: urgenta, preventie, programe nationale de sanatate si pachet de servicii medicale suplimentare pentru cetatenii asigurati in regim privat, asigurari deductibile intr-o limita stabilita de Guvern; reglementarea participarii companiilor producatoare de tehnologii medicale la finantarea partiala a cresterii costurilor de utilizare a acestor tehnologii.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1