Ochelarii Google, noul gadget al medicilor chirurgi

Ochelarii interactivi dezvoltati de gigantul american Google permit impartasirea unei operatii in direct cu chirurgi din alte colturi ale lumii, informeaza cotidianul francez Le Figaro, citat de Agerpres.

In timp ce doctorul Philippe Collin, medic chirurg, fixeaza o proteza de umarul unui pacient, in blocul operator din Rennes, doctorul Goto, un confrate japonez din Nagoya, observa detaliile operatiei si pune intrebari in direct. Fluiditatea schimbului de informatii este asigurata de ochelarii Google purtati de medicul francez, care ii permit in acelasi timp sa difuzeze in streaming ceea ce vede prin acestia, sa-si auda interlocutorul si sa-i raspunda.

‘Suntem obisnuiti sa lucram cu acest tip de proteza de umar, insa in Japonia ea este abia pe cale sa fie autorizata’, explica Philippe Collin intr-un material video filmat de Ouest-France. ‘Seful de sectie din Nagoya, care imi este prieten, m-a intrebat daca poate sa-mi observe actiunile o ultima data inainte de a se lansa (in efectuarea acestui tip de operatii). Ochelarii Google sunt ochii mei. Ei vad exact ceea ce vad si eu’, subliniaza medicul francez.

Acest produs revolutionar al Google, prezentat pentru prima data in septembrie si a carui comercializare este anuntata pentru anul in curs, ii seduce in special pe chirurgi, care vad in el numeroase avantaje pentru meseria lor. Posibilitatile inedite oferite de acest instrument ar urma sa accelereze schimburile de cunostinte intre specialisti din intreaga lume. Comanda vocala le permite sa actioneze functionalitatile fara a atinge nimic, respectand astfel imperativul aseptizarii.

De asemenea, captatorii fixati la inaltimea ochilor le permit sa filmeze o operatie chirurgicala cat mai aproape de realitate, fara a fi jenati de miscarile unui cameraman si prezentand exact zona pe care se intervine. Micul ecran semi-transparent situat in coltul superior din dreapta al monturii afiseaza date instantaneu, fara a fi necesara miscarea capului pentru a privi spre un alt suport (iPad, calculator), oferind astfel medicului posibilitatea de a proceda rapid la cautari de informatii in caz de necesitate.

Nu in ultimul rand, acesti ochelari pot permite reglarea de litigii medico-legale, in cazul in care pacientul decedeaza.

In conditiile in care ochelarii Google nu sunt comercializati inca, numai cele cateva experiente in timpul carora au fost utilizate modelele alocate de companie in vederea experimentarii au scos deja pe profit capacitatile acestui nou instrument.

Pionierii din domeniu au fost lansati in iulie, iar dupa cateva zile chirurgul american Rafael Grossmann a retransmis imaginea unei sonde gastrice prin endoscopie pe site-ul Forbes.com, in timp ce confratele sau spaniol Pedro Guillen a realizat o grefa de cartilagiu, urmarita pe internet de medici aflati in SUA, Australia si Europa.

Pentru aceasta retransmisie intre Rennes si Japonia, societatea Eliga a pus la punct sistemul logistic ‘Youslide’, care permite o interactivitate intre auditorii unei conferinte si prezentator, precizeaza pe site-ul sau centrul spitalicesc Saint-Gregoire unde activeaza doctorul Collin. Ochelarii au fost furnizati de AMA (Group Ubisoft), lider european in domeniul aplicatiilor pentru mobil si unic detinator de Google Glasses in Bretania, subliniaza site-ul.

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1