OFICIAL – Armata vrea să dea o utilitate fostei unități de vânători de munte din Borșa

Scriam acum câteva zile despre fosta unitate de vânători de munte din Borșa, respectiv degradarea clădirilor existente acum acolo. Ce nu știam atunci și am aflat acum este că Ministerul Apărării Naționale dorește să dea o utilitate acelor clădiri rămase în picioare încă. Le spunem doar că ar trebui să se grăbească pentru că degradarea se vede tot mai mult și șansele ca acele clădiri să cadă sunt foarte mari.

„Referitor la imobilul situat în localitatea Borșa (fosta unitate de vânători de munte), precizăm că acesta se află în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale și este dezafectat temporar ca urmare a procesului de restructurare și modernizare a Armatei României. Imobilul face în prezent obiectul unei analize la nivelul Statului Major al Apărării, în vederea stabilirii unei destinații ulterioare, potrivit nevoilor MApN”, se arată în răspunsul transmis ziarmm.ro de către MApN.

Tot în zonă mai există o cabană militară de instruire a vânătorilor de munte. Ea se află la limita Maramureșului cu Suceava, pe DN18, aproape de Cârlibaba: „Referitor la imobilul situat în zona Cârlibaba, județul Suceava, la limita cu județul Maramureș, menționăm că acesta are destinația de cabană militară de instruire (cazarma 1771)și este utilizată pentru activități de instruire a vânătorilor de munte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Având în vedere utilitatea și necesitatea păstrării în administrare a cazărmii, care are o vechime în serviciu de 81 de ani, structura specializată din Batalionul 17 Vânători de Munte, care administrează imobilul, a inițiat demersurile necesare pentru întocmirea documentațiilor în vederea reabilitării cabanei militare prin realizarea unui proiect de investiție”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu