OFICIAL – Din 1 decembrie apare o nouă bancnotă în România

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Românii vor putea folosi pentru a face cumpărături începând de săptămâna viitoare o nouă bancnotă. Banca Națională a României a anunțat astăzi, 25 noiembrie, că începând cu data de 1 decembrie 2021, va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Într-o informare făcută de BNR se arată că este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu: „Se răspunde astfel interesului public legitim, care a găsit o largă susținere la nivelul societății, susținându-se consolidarea egalității de gen și a rolului major al personalităților feminine în istoria și societatea românească”.

„Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și culoare predominant verde oliv. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR și în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală”, precizează BNR.

Oficialii Băncii Naționale, care vor prezenta mâine oficial noua bancnotă, precizează că în scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași şi Timiș ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2