OFICIAL – Nu poți fi ținut pentru verificări în sediul de poliție mai mult de 12 ore

Camera Deputaților a dat undă verde proiectului de lege prin care se introduce o durată maximă de timp în care vor putea fi ținute în sediul poliției persoanele care sunt aduse acolo pentru verificări. Cei duși la secția de poliție pentru verificări vor putea fi ținuți colo maxim 12 ore, în situații excepționale. Altfel perioada maximă stabilită prin lege este de 8 ore.

„Acest demers legislativ are ca obiect modificarea și completarea articolului 36 din Legea 218 din 2002 privind măsura conducerii administrative la sediul poliției, în sensul că verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției să se realizeze de îndată, dar fără să depășească 8 ore de la momentul inițierii deplasării. Tot astfel, întrucat se pot ivi situații în care identitatea persoanei să nu poată fi stabilită în termenul de 8 ore, se propune ca acest termen să se prelungească cu perioada necesară stabilirii identității, fără a se depăși 12 ore de la momentul inițierii deplasării.

Se instituie în sarcina organelor de poliție obligația de a permite persoanei să părăsească sediul după finalizarea activităților anterior manționate, chiar ți în lipsa stabilirii identității„, se arată în Expunerea de motive la acest proiect de lege. Vă reamintim că polițistul este îndreptățit să conducă la sediul poliției o persoană atunci cand nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este cea reală sau documentele prezentate nu sunt veridice, din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că se pregătește sau a comis o faptă ilegală, prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală a sa oi a altei persoane, respectiv luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică

Ca să se aplice, proiectul trebuie promulgat de președintele țării, respectiv publicat în Monitorul Oficial.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu