Primarul baimarean Catalin Chereches a fost trimis in judecata de catre procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Seriviciul Teritorial Cluj.
Conform unui comunicat al DNA, Chereches este acuzat de savarsirea urmatoarelor fapte: luare de mita in forma continuata; efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste; fals in declaratii in forma continuata; corupere a alegatorilor in forma continuata.
Redam mai jos, integral, comunicatul DNA.
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatilor:
CHERECHES CATALIN, in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei (pana la data de 30.05.2011) si, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, pentru savarsirea infractiunilor de:
– luare de mita in forma continuata,
– efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia pe care o indeplineste,
– fals in declaratii in forma continuata,
– corupere a alegatorilor in forma continuata;
WERMELINGER MARCO, MIHAI DORU ADRIAN si MIHAI SORINEL, in calitate de reprezentanti ai unor societati comerciale, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita;
TRIFA NICOLAE DAN pentru savarsirea infractiunii de complicitate la dare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In cursul anului 2013, inculpatul Chereches Catalin, in calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat si a primit de la oamenii de afaceri mentionati mai sus diverse sume de bani in legatura cu indeplinirea atributiilor sale de serviciu.
Concret, pentru eliberarea unei autorizatii de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Chereches Catalin a primit de la inculpatul Wermelinger Marco (ajutat de inculpatul Trifa Nicolae Dan care a intermediat printre altele si discutiile cu edilul) 150.000 USD.
Aceasta suma de bani a fost disimulata de inculpatul Wermelinger Marco in doua contracte de sponsorizare, unul in valoare de 60.000 USD incheiat cu Primaria municipiului Baia Mare si unul in valoare de 90.000 USD incheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare-Sectia de fete. Ulterior, din aceasta ultima suma de bani, 50.000 lei, au fost virati in contul unei societati controlata de edil in baza unui contract privind derularea de campanii de comunicare multimedia.
In aceeasi perioada, tot pentru eliberarea unei autorizatii de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Chereches Catalin a pretins de la inculpatii Mihai Doru Adrian si Mihai Sorinel o suma de peste 10.000 lei si a acceptat de la acestia suma de 12.000 lei, ce urma sa fie disimulata tot sub forma unui contract de sponsorizare incheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare – Sectia de fete (contract care nu s-a mai concretizat din cauza inceperii urmariri penale „in personam” in aceasta cauza – comunicat nr. 567/VIII/3 din 18 iunie 2013).
In perioada ianuarie 2011-iunie 2013, inculpatul Chereches Catalin, in calitate de deputat in Parlamentul Romaniei (pana la data de 30.05.2011) si, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, a efectuat in cadrul unei societati comerciale, ca administrator de fapt/imputernicit al administratorului de drept mai multe operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functiile pe care le detinea: a negociat si incheiat contracte, a emis facturi etc.
Din analiza declaratiilor de avere din perioada 2013-2018, date pe propria raspundere de catre inculpatul Chereches Catalin, a rezultat faptul ca acesta a facut, in cuprinsul lor, mentiuni necorespunzatoare adevarului, in totala contradictie cu situatia reala de fapt.
In cursul anului 2012, in contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, inculpatul Chereches Catalin a oferit unei persoane, presedinte al filialei judetene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro si 5.000 lei in scopul determinarii simpatizantilor acelei formatiuni politice sa il voteze pentru functia pentru care candida,respectiv cea de primar al municipiului Baia Mare.
In cauza, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile si imobile ce apartin inculpatului Chereches Catalin.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramures, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.
Precizam ca, la data de 20 mai 2016, procurorii anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatului Chereches Catalin, intr-un alt dosar, in legatura cu savarsirea unei infractiuni de luare de mita, in forma continuata.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.
ZiarMM