OFICIAL – Prădătorii sexuali din Maramureș se cunosc la nivel internațional

Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, fiind de fapt o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

„Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. Registrul va ține evidența persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile anterior enumerate, de către organele române competente, persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de acest fel și persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României”, precizează Poliția Romană.

Oficialii Poliției Romane spun că nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal.

„Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea. Persoanele fizice interesate pot obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care se poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv în baza unei cereri-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată, depusă personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Solicitanții vor putea depune cererea-tip completată în prealabil sau vor putea opta pentru tipărirea acesteia din sistemul informatic, de către personalul de la ghișeu, caz în care le va reveni doar obligația semnării documentului.

Certificatul de integritate comportamentală se poate solicita și de către avocatul persoanei fizice, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 sau de către un alt împuternicit, pe baza unei procuri autentificate de către un notar public.

Certificatul de integritate comportamentală se eliberează în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Romane.

Foarte important de precizat este că certificatul de integritate comportamentală nu substituie certificatul de cazier judiciar, cele două documente având conținut diferit, mai exact în certificatul de cazier judiciar se înscriu hotărârile judecătorești rămase definitive care produc efecte juridice, în timp ce în certificatul de integritate comportamentală se înscriu datele disponibile cu privire la săvârșirea infracțiunilor indicate de lege.

„Copia de pe Registru este documentul eliberat autorităților române competente, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la persoanele verificate. Organele de urmărire penală sau instanțele de judecată, precum și instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție pot obține copie de pe Registru în aceleași condiții în care pot obține copie de pe cazierul judiciar, respectiv în baza unei cereri care conține datele cu caracter personal ale persoanei verificate și care se adresează unității de poliție în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana fizică sau Inspectoratului General al Poliției Române, în cazul persoanelor născute în străinătate.

Atât în certificatul de integritate comportamentală, cât și în copia de pe Registru se înscriu toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză. În scopul prevăzut de Legea nr. 118/2019, persoana înscrisă în Registru este supusă fotografierii, înregistrării dactiloscopice, precum și prelevării probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, fără consimțământul acesteia.

Prevederile se aplică și persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților din statele membre ale Uniunii Europene sau terțe, precum și persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni din cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Romane.

Bine de știut ar fi că dacă persoana înscrisă în Registru nu se prezintă la sediul organului de poliție sau dacă refuză să se supună fotografierii, înregistrării dactiloscopice sau prelevării probelor biologice, va fi constrânsă la aceasta.

Legea prevede că persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic la organele de poliție, pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, „dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic, unitățile de învățământ școlar sau preșcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, în care au avut acces în această perioadă,  adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu organele de poliție”.

Persoanele înscrise în Registru au obligația de a anunța, în prealabil, organul de poliție pe raza căruia locuiesc, în cazul intenției efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit, de a se prezenta la organul de poliție pe raza căruia își stabilesc locuința, pentru a comunica despre aceasta și a fi luate în evidență, în termen de cel mult 3 zile.

Nerespectarea obligațiilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu