OFICIAL – Primele plecări de la CSM Știința Baia Mare

În 14 februarie 2020 era adus la CSM Știința Baia Mare gruzinul Beka Bitsadze, iar acum jucătorul a ajuns la final de contract și va părăsi gruparea băimăreană. Puternicul flanker gruzin va evolua de acum înainte în liga secundă la echipa Niort Rugby Club.
Anunțul a fost făcut de oficialii clubului CSM Știința Baia Mare, care acum pregătesc noi transferuri.

Potrivit siteului oficial al grupării băimărene, Beka Bitsadze a făcut parte din naționala Georgiei Under 18, 19 și 20 de ani. Fostul jucător al CSM Știința Baia Mare face parte din 2012 și până în prezent din lotul de rugby XV al Georgiei. Alături de zimbri băimăreni, Beka Bitsadze a reușit să contribuie la obținerea celui de-al patrulea event campionat cupă. A fost titular atât în Finala SuperLigii de Rugby, C.S.M.Știința Baia Mare – Rugby Club Municipal Timișoara 23-17 (10-10) jucată la Brașov pe 12 septembrie 2020, respectiv în Cupa României, CSM Știința Baia Mare – CSA Steaua București.

FOTO CSM Știința Baia Mare

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu