OFICIAL – România va monitoriza transporturile de bunuri tranzacționate intracomunitar

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Guvernul României a aprobat astăzi, 8 aprilie a.c., proiectul de Ordonanțã de urgență a Ministerului Finanțelor prin care se stabilește implementarea sistemului electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a mijloacelor de transport marfã. Sistemul va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, și anume transportul bunurilor achiziționate și livrate intracomunitar, transportul bunurilor care fac obiectul operațiunilor vamale, transportul bunurilor între douã locații situate pe teritoriul național.
Reducerea evaziunii fiscale este unul din obiectivele pe care mi le-am asumat în acest an. Românii trebuie sã beneficieze de investiții publice și de un nivel de trai mai bun susținute din colectarea cât mai eficientã a taxelor și impozitelor. Implementarea atât a radarului mãrfurilor, RO e-Transport, cât și a RO e-Factura sunt mãsuri de prevenire și reducere a evaziunii care își vor dovedi eficacitatea în scurt timp”, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Potrivit ANAF, sistemului RO e-Transport include module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri, care vor genera coduri unice de înregistrare pentru fiecare transport, elemente de interconectare cu camere de luat vederi și alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier și componente software pentru analiza integratã a datelor. Sistemul va utiliza date și informații deținute la nivelul instituțiilor sau autoritãților publice cu atribuții în domeniul transportului rutier și va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscalã sau Autoritãții Vamale Române.
„Astfel, va deveni obligatorie declararea anticipatã a datelor aferente transporturilor intracomunitare, în funcție de tipul operațiunii, beneficiarului sau, dupã caz, furnizorului din România. Ele vor fi valabile o perioadã prestabilitã de la data începerii transportului, iar sistemul va permite modificarea datelor declarate pânã la intrarea pe teritoriul național sau pânã la punerea în mișcare a vehiculului transportor. Prin excepție, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat descãrcate temporar pe teritoriul României, obligația declarãrii revine depozitarului.
Categoriile de autovehicule de transport și categoriile de bunuri cu risc fiscal ridicat transportate rutier care vor fi monitorizate și procedura de aplicare a Sistemului RO e-Transport vor fi stabilite ulterior prin Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã, respectiv prin ordin comun al președinților Agenției Naționale de Administrare Fiscalã și Autoritãții Vamale Române. Sistemul RO e-Transport va monitoriza modul în care TVA aferentã achizițiilor intracomunitare de bunuri este viratã la bugetul de stat și reprezintã o evoluție fireascã a activitãții de prevenire a evaziunii  fiscale cu TVA în domeniul comerțului intracomunitar, deoarece s-a constatat cã verificarea mijloacelor de transport în timpul deplasãrii determinã fiscalizarea veniturilor obținute din comercializarea bunurilor transportate”, concluzionează ANAF.
Dragoș HOJDA
Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2