Olanda amendează Samsung cu 40 milioane de euro pentru fixarea preţurilor

Grupul sud-coreean Samsung a fost amendat cu 40 de milioane de euro (46,9 milioane de dolari) pentru fixarea preţurilor în Olanda, a anunţat miercuri Autoritatea de reglementare a concurenţei (ACM), transmite Reuters, informează AGERPRES.

Grupul sud-coreean este acuzat că ani de zile a majorat în Olanda preţurile televizoarelor, cerând constant retailerilor să-şi majoreze preţurile dacă vor să le vândă sub rata pieţei preferată de Samsung.

Această practică a subminat concurenţa între cele mai mari magazine online de electronice din Olanda, susţine ACM, deoarece Samsung i-a informat pe toţi retailerii implicaţi că competitorii lor vor urma de asemenea politica sa de preţuri.

În plus, Samsung i-a ajutat pe retaileri în cazul în care competitorii lor s-au plâns că televizoarele au fost vândute prea ieftin, arată documentele obţinute de Autoritatea de reglementare a concurenţei.

Instituţia a informat: „Sfaturile Samsung nu au fost individuale şi au avut consecinţe. Comportamentul companiei a distorsionat concurenţa şi a majorat preţurile pentru consumatori”.

Grupul sud-coreean va contesta amenda şi a arătat că nu i-a forţat niciodată pe retaileri să folosească sfaturile sale în domeniul preţurilor iar magazinele au fost libere să-şi stabilească propria lor strategie.

Samsung este cel mai mare mare producător din lume de chipuri de memorie şi de telefoane mobile inteligente.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu