ONU cere fonduri impotriva invaziei de lacuste care consuma intr-o zi cat toata populatia Kenyei

ONU a cerut luni donatorilor sa urgenteze deblocarea unor fonduri pentru a frana in Africa de Est invazia de lacuste, insecte care se deplaseaza in roiuri „de marimea Manhattanului” si care sunt capabile sa manance intr-o singura zi cat consuma intreaga populatie a Kenyei, informeaza EFE, transmite AGERPRES.

„In lipsa unei reactii rapide, vom avea o problema enorma in acest an”, a declarat secretarul general adjunct al Organizatiei Natiunilor Unite pentru probleme umanitare, Mark Lowcock, intr-o conferinta de presa.

Lowcock, insotit de experti de la Organizatia ONU pentru Agricultura si Alimentatie (FAO), s-a intalnit luni cu reprezentanti guvernamentali in New York pentru a incerca sa-i convinga sa deblocheze de urgenta fonduri pentru combaterea acestei invazii.

ONU a solicitat la inceputul anului 76 de milioane de dolari, din care a primit pana acum ceva mai mult de 20 de milioane de dolari, peste jumatate din suma provenind din fonduri proprii.

„Acum este momentul sa actionam”, a insistat si Dominique Burgeon, director pentru situatii de urgenta al FAO.

ONU a amintit ca in Etiopia, Kenya si Somalia, cele mai afectate tari, traiesc 13 milioane de oameni in situatie de nesiguranta alimentara si, dintre ele, 10 milioane locuiesc in zone afectate direct de invazia de lacuste, care risca sa distruga culturile.

Insectele au sosit in estul Africii din desertul din Peninsula Arabica, unde trecerea mai multor cicloane tropicale in ultimii ani a creat conditii propice reproducerii lacustelor. Noi furtuni in tarile africane au complicat si mai mult situatia, fara precedent in ultimii 25 de ani, potrivit ONU.

Un expert in invazii de lacuste al FAO, Keith Cressman, a explicat ca acestea se deplaseaza in roiuri uriase, formate din sute de milioane de insecte, si ca, daca nu se actioneaza acum, s-ar putea extinde in alte zone, inclusiv in nordul Africii si sud-vestul Asiei.

„Imaginati-va un roi care acopera intregul Manhattan, de la sud la nord. Iar acesta este doar un roi de marime medie, nu unul foarte mare”, a avertizat el

Potrivit expertului, intr-o singura zi, un roi de acest fel poate consuma tot atata hrana cat intreaga populatie a Kenyei, tara cu 53 de milioane de locuitori. Potentialul de distrugere este urias, iar consecintele sunt incalculabile daca nu se actioneaza acum pentru eliminarea lacustelor, a mai avertizat acesta.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu