Oportunitati de colaborare transfrontaliera cu regiunea Ivano-Frankivsk din Ucraina

PNL

Prefectul Vasile Moldovan si subprefectul Alexandru Cosma s-au intalnit marti, 20 martie, cu o delegatie din regiunea Ivano-Frankivsk, alcatuita din prim-vicepresedintele regiunii, Vasyl Hladiy, vicepresedintele Serhei Basarab, presedintele Administratiei Raionale de Stat, Verhovina, Oleh Liuteiy si directorul Parcului Natural Verhovina, Mexailo Neceai si presedintele fundatiei Uniunea Hutulilor din Romania, Vasile Popovici cu care au discutat despre oportunitatile de colaborare transfrontaliera cu autoritati ale administratiei publice, se arata intr-un comunicat de presa al Prefecturii Maramures.

”Legislatia in domeniul colaborarii transfrontaliere a fost modificata recent si permite autoritatilor publice locale sa identifice parteneri din Ucraina si Republica Moldova pentru acorduri de infratire si colaborare, respectiv implementarea de proiecte comune.

Dezvoltarea relatiilor de prietenie, dar si colaborarea si cooperarea in domeniul economic, cultural, educativ, tineret si sport, sanatate si de pregatire profesionala pot reprezenta obiective care sa ajute dezvoltarea comunitatilor locale. Avem de realizat proiecte la infrastructura rutiera care sa asigure un acces mai facil intre regiunile noastre ”, a spus prefectul Vasile Moldovan.

Regiunea Ivano-Frankivsk are alocate cele mai multe fonduri la buget pentru cofinantarea de proiecte (de patru ori mai mari decat regiunea Cernauti si de trei ori mai mari decat regiunea Transcarpatia), dar si o directie specializata in elaborarea si implementarea de proiecte, a precizat prim-vicepresedintele regiunii, Vasyl Hladiy. De asemenea, sunt deja exemple de buna practica si implementate proiecte intre raionul Verhovina si localitatea Repedea in domeniul situatilor de urgenta, dar si al unor obiective culturale.

Autoritatile maramuresene si ucrainene au convenit sa identifice noi puncte de trecere ale frontierei de stat, dar si nevoile comunitatilor locale pentru a putea propune parteneriate intre autoritatile administratiei publice locale din Maramures si Ivano-Frankivsk.

Partea ucraineana este interesata de colaborare pentru un proiect comun care sa sprijine reabilitarea cladirilor si modernizarea serviciilor medicale la spitalul militar din Ivano-Frankivsk. Un alt domeniu important de colaborare este turismul, avand in vedere ca zona etnografica Verhovina este recunoscuta pentru traditiile si obiceiurile hutule.

Bazinul hidrografic al raului Ciremus, afluent al Prutului reprezinta un punct de atractie turistica. Autoritatile ucrainene s-au intalnit cu consulul general Eleonora Moldovan si au discutat despre infiintarea de centre de informare turistica ca semn al bunei vecinatati intre cele doua tari. Pentru asigurarea unei dezvoltari durabile este nevoie de implementarea unor proiecte sociale, proiecte ecologice, a afirmat presedintele Oleh Liuteiy.

Colaborarea in domeniul prevenirii si combaterii infractionalitatii transfrontaliere, respectiv a unor obiective balneoclimaterice au fost alte domenii abordate in cadrul intalnirii.

Partea ucraineana a propus organizarea unei intalniri cu specialisti din cadrul institutiilor publice, respectiv fundatii/organizatii guvernamentale care au posibilitatea de a elabora si implementa proiecte comune, in scopul de a identifica si a demara procedurile prevazute de legislatie.

Prefectul Vasile Moldovan a adaugat ca vor fi initiate demersurile necesare in teritoriu si vor fi instiintati primarii unitatilor administrativ-teritoriale despre posibilitatea de colaborare si infratire cu localitati din regiunea Ivano-Frankivsk. Autoritatile din Ucraina vor fi invitate sa participe la manifestarea culturala Ziua Bunei Vecinatati, care se va desfasura la inceputul lunii mai si unde vor putea fi stabilite concret modalitatile de cooperarea transfrontaliera si localitatile care doresc sa se infrateasca.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2