Opoziţia bulgară ameninţă cu intensificarea protestelor împotriva premierului Borisov

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Opoziţia bulgară şi activişti anti-guvernamentali au ameninţat duminică cu o intensificare săptămâna viitoare a manifestaţiilor împotriva executivului condus de premierul Boiko Borisov, relatează agenţia DPA, informează AGERPRES.

”Punctul culminant al escaladării va fi miercurea aceasta, cu o manifestaţie naţională la Sofia şi blocade în toată ţara”, a declarat la postul naţional de radio unul dintre cei trei lideri ai mişcării de protest începute pe 9 iulie, Nikolai Hajigenov.

Manifestanţii cer demisia guvernului Borisov şi organizarea de alegeri anticipate. Ei acuză coaliţia guvernamentală condusă de GERB – partidul de dreapta al lui Borisov – de corupţie şi legături cu oligarhii.

Liderul opoziţiei socialiste, Kornelia Ninova, a cerut duminică din nou demisia guvernului, afirmând că ”cererile protestatarilor trebuie să conducă la un deznodământ politic”.

Demonstranţii au revenit şi sâmbătă pe străzile capitalei Sofia, deşi premierul Borisov încercase o detensionare a situaţiei printr-o remaniere guvernamentală. Pentru a 17-a zi consecutiv, mii de susţinători ai opoziţiei socialiste, aduşi cu autobuzele din întreaga ţară, s-au adunat la Sofia pentru a-şi susţine revendicările. Ei au blocat mai multe străzi şi au aruncat în sediul guvernului cu roşii şi hârtie igienică.

Borisov a refuzat până în prezent să demisioneze şi a susţinut că dacă ţara ar ajunge să fie condusă din nou de socialişti ”ar intra imediat în colaps”. El l-a acuzat de asemenea pe preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care se află într-o relaţie de rivalitate pentru putere, că incită la proteste şi că ar pregăti să-şi instaleze propriul guvern condus de Delian Peevski, un politician milionar în care mulţi văd un simbol al oligarhiei bulgare.

Conflictul dintre Radev şi Borisov a escaladat după ce şeful executivului l-a acuzat pe preşedinte că ar fi în spatele publicării unor imagini despre care Borisov spune că sunt trucate şi în care acesta din urmă apare lângă teancuri cu bani, lingouri de aur şi un pistol.

Declanşatorul protestelor a fost apariţia unor alte imagini în care poliţia scoate un politician al opoziţiei de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un alt oligarh bulgar.

În ziua următoare, procuratura a percheziţionat sediul preşedinţiei şi a reţinut doi consilieri ai şefului statului sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi furt de secrete de stat.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2