Orban a subliniat la Munchen legitimitatea deplina a aspiratiilor Romaniei de aderare la spatiul Schengen

Premierul Ludovic Orban a subliniat, la Munchen, legitimitatea deplina a aspiratiilor Romaniei de aderare la spatiul Schengen, in conditiile in care tara noastra indeplineste „de multa vreme” criteriile tehnice in acest sens, informeaza AGERPRES.

Premierul roman a participat, duminica, in calitate de invitat de onoare, la dezbaterea din panelul cu tema „Eurovision Contest: A Europe That Protects”, din cadrul Conferintei de Securitate de la Munchen.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ludovic Orban a punctat faptul ca refacerea functionalitatii depline a spatiului Schengen extins este esentiala pentru asigurarea securitatii interne a Uniunii Europene.

„Premierul Orban a evidentiat, totodata, rolul extrem de important al Romaniei in apararea unui segment semnificativ al frontierei Uniunii Europene. Inaltul oficial roman a evocat, de asemenea, eforturile in curs ale autoritatilor de la Bucuresti de indeplinire a conditiilor de aderare la Zona Euro”, se arata in comunicatul de presa.

Seful executivului s-a referit, de asemenea, la importanta deosebita a continuarii politicii de extindere a Uniunii Europene cu statele din Balcanii de Vest, respectiv a acordarii unei atentii sporite partenerilor estici, pentru securitatea externa a Uniunii.

„In ceea ce priveste negocierile in curs asupra viitorului cadru financiar multi-anual al Uniunii, prim-ministrul Ludovic Orban a insistat asupra necesitatii asigurarii unui buget al Uniunii suficient de ambitios pentru a raspunde noilor provocari, dar si suficient de echilibrat pentru a veni in sprijinul politicilor clasice ale UE – coeziunea si politica agricola comuna”, a mentionat comunicatul Guvernului.

Din panel au facut parte presedintele Slovaciei – Zuzana Caputova, prim-ministrul Croatiei – Andrej Plenkovic, vice-presedintele Comisiei Europene pentru valori si transparenta – Vera Jourova, vice-presedintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului european de viata – Margaritis Schinas, precum si Armin Laschet, prim-ministrul landului Renania de Nord – Westfalia, respectiv liderul Partidului Verzilor din Germania, Annalena Baerbock. Dezbaterea a fost moderata de Henrik Enderlein, presedintele Hertie School of Governance.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu