Orban: Delegaţii vin la Congres cu o orientare din partea filialei, dar fiecare are propriul discernământ

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că după ultimul vot exprimat se încheie campania pentru alegerile interne în PNL şi a subliniat că, deşi delegaţii vin la Congres cu o orientare din partea conducerii filialei, fiecare are „propriul discernământ”, informează AGERPRES.

„În unele judeţe o să câştige o echipă care îmi este mie favorabilă, în alte judeţe o echipă care îi este favorabilă lui Florin (Florin Cîţu – n.r.). E greu de numărat la filiale. Felul meu de a face campanie a fost îndreptat către membrii partidului. (…) Am încercat întotdeauna să câştig încrederea prin respectul pe care l-am arătat, prin solicitudine, prin faptul că am fost deschis. De aceea eu am o relaţie foarte bună cu membrii PNL (…), cu primarii alături de care am fost în multe campanii. Eu derulez o campanie care excede competiţia, rezultatul de la nivel judeţean care va duce la o socoteală a filialelor. Dacă o filială decide în Consiliul director judeţean să sprijine un candidat, asta nu înseamnă că toţi delegaţii care vor vota în filiala respectivă vor vota candidatul respectiv”, a afirmat preşedintele PNL sâmbătă, la Reşiţa, într-o conferinţa de presă.

Referindu-se la alegerile interne din PNL, el a explicat că opţiunea dată de filială este necesară pentru a permite candidatura.

„Un membru PNL poate candida la preşedinţia partidului doar dacă are sprijinul a minimum 10 filiale judeţene din 48. Din cauza asta, fiecare delegat care vine la Congres are o orientare din partea conducerii filialei, dar fiecare judecă cu mintea lui, are propria evaluare, propriul discernământ şi până la urmă hotăreşte cu mintea lui ce e de făcut în PNL. După mine, campania încetează în momentul în care se dă ultimul vot”, a adăugat liderul liberal.

Întrebat despre „suflul nou” pe care contracandidatul său la şefia partidului, Florin Cîţu, l-ar aduce în PNL, Orban a spus că „suflul nou trebuie definit”.

„Eu nu pretind că vin cu un suflu nou, dar dacă se uită cineva la ceea ce am făcut în ultimii patru ani cât am condus partidul, eu chiar am adus un suflu nou, dacă te uiţi la primarii aleşi, la oamenii noi care au intrat în partid, dacă te la uiţi la grupurile parlamentare în care sunt foarte mulţi oameni tineri. Eu chiar am adus un suflu nou. Acum să vorbeşti de un suflu nou, cu o echipă în spate care îi are pe Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Emil Boc, Gheorghe Flutur, Victor Paul Dobre, Florin Roman, ca să nu fac o listă exhaustivă, să vorbeşti de un suflu nou… Mă rog, se poate vorbi de un suflu nou, dar trebuie definit ce înseamnă suflul ăsta nou. Eu sunt un om modern, care m-am adaptat, am încercat să învăţ, să mă mişc în sensul în care se mişcă societatea şi la fel au fost foarte mulţi dintre colaboratorii mei. Şi eu cred că aşa e normal, este firesc (…). În fiecare organizaţie e nevoie de această modernizare, adaptare, de o evoluţie în pas cu vremea, iar eu chiar pot să asigur această evoluţie în pas cu vremea a partidului”, a mai spus Orban

Preşedintele PNL Caraş Severin, Marcel Vela, a anunţat că îl susţine pe Orban în competiţia internă din partid pentru a obţine un nou mandat de preşedinte.

Consiliul Naţional al PNL a decis, pe 30 mai, data Congresului partidului în 25 septembrie. Tot atunci a fost aleasă comisia pentru organizarea acestui Congres, care va fi condusă de Theodor Stolojan.

Congresul se va desfăşura în data de 25 septembrie la Bucureşti, pe parcursul unei singure zile. Desfăşurarea congresului va fi cu 5.000 de delegaţi, dintre care 493 sunt delegaţi de drept, restul sunt delegaţi aleşi după norma de reprezentare, conform statutului, au stabilit participanţii la Consiliul Naţional.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu