Orban: Sunt un om foarte modest; sunt poate cel mai cinstit si corect premier

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, ca declaratia sa de avere “spune totul” despre cariera pe care a avut-o in viata publica si a afirmat ca este un om “foarte modest”, informeaza AGERPRES.

Intrebat de jurnalisti daca a trait cu 3.000 de lei/luna, cum ar rezulta din declaratia de avere publicata, Orban a raspuns afirmativ.

“Declaratia de avere spune totul despre cariera mea in viata publica, despre cinstea mea, despre faptul ca niciodata nu am acceptat sa obtin venituri care nu mi se cuvin si va spun limpede ca, de-a lungul ultimilor 30 de ani, mai mult de jumatate am detinut functii publice si, credeti-ma ce va spun, ca din indemnizatiile pe care le primesti din functiile publice nu te poti imbogati, cel mult poti sa ai un trai decent”, a spus Orban.

El a afirmat ca nu are “aplecare spre a trai pe picior mare”.

“In primul rand, sunt un om foarte modest, nu am aplecare spre a trai pe picior mare, ci, dimpotriva, la fel este si familia mea, suntem niste oameni cat se poate de modesti. Nu cred ca asta e problema, problema este cat este de corect un om. Va dati seama, daca dupa o cariera de 30 de ani in viata publica declaratia mea de avere arata in acest fel, cred ca oamenii trebuie sa inteleaga nu neaparat ca sunt cel mai sarac premier, cum s-au grabit unii sa spuna, ci ca sunt poate cel mai cinstit si cel mai corect premier, omul care, orice functie a detinut, nu a facut altceva decat sa fie in serviciul public”, a mai spus Orban.

Potrivit declaratiei de avere, seful Executivului, care are domiciliul in judetul Ilfov, dispune de o casa de vacanta dobandita in anul 2014. Imobilul are o suprafata de 200 de metri patrati si este detinut in co-proprietate cu sotia sa Mihaela Orban.

Totodata, premierul a mai trecut in declaratia de avere un autoturism Volkswagen Passat fabricat in 2007, dar si doua depozite bancare, constituite in 2010 pe numele sotiei. Unul dintre depozite, deschis la Raiffeisen Bank, are o valoare de 5.535 euro, iar cel de-al doilea, la Banca Comerciala Romana, de 6.275 euro.

Din aceeasi declaratie de avere rezulta ca Ludovic Orban a inregistrat in 2018 venituri nete de peste 37.000 de lei pentru consultanta tehnica, din care 28.356 lei de la SC Revicond Canaltech SRL din comuna Riciu – judetul Mures, iar 9.000 de lei – de la S.C.P. Doru Traila & Asociatii Bucuresti.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1