Oros: Din 5 noiembrie am început să lucrăm cu instituţiile din subordine să fundamentăm bugetul

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ministerul Agriculturii lucrează la fundamentarea bugetului, alături de instituţiile din subordine, a declarat vineri ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, menţionând că vor fi prinse sume, astfel încât să se revină la plata Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii la dimensiunea reală, dar şi fonduri importante pentru gestionarea apei, informează AGERPRES.

„Tot în această perioadă fundamentăm bugetul. Din 5 noiembrie am început să lucrăm cu instituţiile din subordine să fundamentăm bugetul. Sigur, prindem acele priorităţi şi acele nevoi pe care le are agricultura românească – şi în buget vom prinde sume ca să revenim la plata ANT-ului (Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii, n.r.) la dimensiunea reală, dar şi sume importante pentru gestionarea apei. În PNRR, acel program de gestionare a apei nu a rămas şi, atunci, vrem să prindem sume în bugetul respectiv. Sigur că aşteptăm indicatorii macroeconomici de la Ministerul Finanţelor. Legat de această directiva a practicilor comerciale neloiale – o aşteptăm, pentru că din 5 mai stă la Camera Deputaţilor şi trebuia să fie finalizată în 25 mai”, a menţionat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Agriculturii a subliniat că doreşte ca această directivă să pună „într-o relaţie de egalitate, corectă, micul producător cu marele comerciant.”

În ceea ce priveşte stadiul producţiilor din acest an, Oros a precizat că, pentru cele de primavară, sunt deja cunoscute: grâu (11,4 milioane tone), orz (1,8 milioane tone).

„La porumb, aproape 85% din suprafaţă este recoltată. Până acum sunt 12,1 milioane de tone. La floarea soarelui – unde practic este finalizată (99,8%) – sunt 3,1 milioane de tone şi boabe soia – 337 milioane tone. Însămânţările din această toamnă sunt undeva între 85% la secară şi 93% la orzoaica de toamnă. Sunt suprafeţe considerabile şi la grâu – 2,1 milioane hectare, rapiţă – 466 milioane hectare”, a susţinut el.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2