OUG 13/2017, respinsa de Senat

Reclame home 1
Reclame home 1

Plenul Senatului a adoptat cu 110 voturi pentru, 9 abtineri si un vot impotriva proiectul de lege pentru respingerea OUG 13/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, informeaza AGERPRES.

Senatul si-a insusit, cu 113 voturi „pentru” si sapte abtineri, raportul favorabil cu amendamente intocmit de Comisia juridica, prin care a fost modificat atat titlul, cat si articolul unic al proiectului de lege referitor la OUG 13 in sensul respingerii acesteia.

In timpul dezbaterilor din plenul Senatului, secretarul de stat din Ministerul Justitiei, Mariana Mot, a precizat ca Guvernul sustine abrogarea OUG 13/2017. „Guvernul sustine adoptarea proiectului de lege privind respingerea OUG 13/2017 cu amendamentul adoptat in Comisia juridica privind modificarea titlului legii si a articolului unic”, a spus reprezentantul MJ.

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a precizat ca nu si-a putut „permite sa patroneze” o sedinta a Camerei superioare in care este adoptata o lege de respingere a unei ordonante abrogate.

„Suntem astazi in fata unei premiere absolute prin care Senatul urmeaza sa adopte o lege de respingere a unei ordonante care este abrogata, deci care nu mai produce efecte juridice. E ceva care, pentru mine, este inexplicabil. (…) L-am rugat pe colegul Badalau sa conduca aceasta sedinta a Senatului pentru ca eu, in calitate de presedinte, nu cred ca imi pot permite sa patronez premiera de care am vorbit. Ii multumesc dlui Badalau si va anunt ca nu am sa votez. Ii rog pe colegii mei din grupul ALDE sa procedeze cum considera de cuviinta”, a declarat acesta.

Si senatorul PMP Traian Basescu, fost sef al statului, a sustinut ca nu a auzit, din experienta sa, de abrogarea unei ordonante deja abrogata printr-o alta lege si ca acest lucru va crea un precedent. „Noi am facut un lucru inedit. Este prima data. Am fost si eu in doua legislaturi deputat, iata ca sunt si in a treia legislatura senator. Nu am auzit de abrogarea unei ordonante, a unei legi, gata, deja abrogata, printr-o alta lege”, a spus el.

Liderul grupului senatorilor UDMR, Cseke Attila, a tinut sa precizeze ca, in opinia sa, Parlamentul trebuie sa devina „intr-adevar unica putere legiuitoare in Romania”.

„Vrem sa nu mai intervina prin OUG mai ales pe domenii de acest gen, cum sunt Codul penal si cel de procedura penala. Deciziile CCR trebuie transpuse in legislatie, transpuse toate, nu una — doua cum ne place sau nu ne place. Si aceasta transpunere in mod evident sa se faca si aici vom avea si noi o responsabilitate de aici incolo, trebuie sa se faca asa cum scrie in Constitutie — in 45 de zile”, a precizat acesta.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anuntat ca grupul parlamentar al liberalilor va sustine adoptarea raportului Comisiei juridice si, implicit, respingerea Ordonantei de urgenta 13/2017, exprimandu-si speranta ca pe viitor „mirosul asta de interes personal din diverse reglementari va fi lasat deoparte”.

„Cert este ca OUG 13 trebuia sa aiba astazi o lege de respingere. Indiferent ca unii cred ca revolutionam parcursul legislativ sau nu, credeti-ma ca nu este nicio revolutie. O ordonanta venita in Parlament, daca veti studia Constitutia, veti constata ca trebuie sa fie urmata de un parcurs legislativ, o lege de aprobare sau o lege de respingere, cu sau fara amendamente, cu efectele reglementate.

Ca atare, din punct de vedere al votului, PNL va sustine acest raport pe legea de respingere a ordonantei cu speranta ca vom avea intelepciunea la un moment dat sa credem ca daca am castigat alegerile nu inseamna ca tot ce facem noi trebuie facut asa doar pentru ca dl Dragnea sau altcineva din conducerea coalitiei ne spune sa facem, ca mirosul asta de interes personal din diverse reglementari va fi lasat deoparte si ca vom pune alt fel de interes — public, de exemplu, deasupra interesului particular”, a declarat Gorghiu.

Senatorul USR George Dirca s-a declarat „siderat” de dezbaterea Senatului pe marginea OUG 13 si a reamintit faptul ca doar grupul Uniunii Salvati Romania a venit cu propuneri de amendamente atat pentru proiectul de lege referitor la OUG 13, cat si pentru OUG 14.

„Constat cu stupoare ca de la aceasta tribuna prezentati jumataturi de adevar si, in acest sens, va reamintesc ca abuzul in serviciu exista si este legiferat, iar CCR a pronuntat o decizie de interpretare. In acest moment, instantele in Romania condamna pentru abuzul in serviciu. Pe de alta parte, nu noi ne jucam aici, ci Guvernul Grindeanu se joaca. Guvernul se joaca de-a ordonantele 13 — 14. Sunt siderat, domnilor, sunt siderat de ce se intampla in aceasta sala. Tot noi, cei care suntem la primul mandat, cei care suntem tineri, suntem singurii care am adus amendamente la OUG 13, cat si la OUG 14, pentru a le indrepta si pentru a minimiza pe cat posibil riscul ca acestea sa fie declarate neconstitutionale”, a spus senatorul USR.

Presedintele de sedinta, vicepresedintele social-democrat al Senatului, Niculae Badalau, a afirmat ca intreaga dezbatere pe tema Ordonantei 13/2017 „a fost pe nimic” cata vreme Camera superioara „abroga ceva ce a fost abrogat”.

„Vreau sa va spun un lucru fara sa fiu subiectiv, catusi de putin. (…) Am asistat la cei mai mari juristi ai tarii — procurorul general, doamna procuror sef al DNA, un ministru care a propus aceasta ordonanta, un presedinte de tara care propune alta ordonanta care sa o abroge pe prima.

Am avut o miscare de strada pentru ca s-a lansat, pentru ca a fost aceasta ordonanta bagata, am avut colegii politici de la USR care s-au cazat in Camera Deputatilor (…) si la sfarsit vine un judecator care spune ca de fapt toata aceasta bataie si dezbatere a fost pe nimic, pentru ca nu exista. Si asta e nedumerirea mea, cu recunoasterea ca nu sunt jurist. Si astazi vine si Senatul si abroga ceva ce a fost abrogat.

Adica tot nimic. Si, la sfarsit, stau sa ma gandesc, asa cum va spuneam, ca totusi si partea asta juridica e ceva stiintific, e ceva fix, ceva pe care poti sa il citezi si sa il aplici. Si singura concluzie pe care pot sa o trag e ca totusi trebuie sa consultam niste ingineri cu privire la partea juridica a tarii”, a spus Badalau de la tribuna Senatului.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole