Pașapoarte Maramureș: Program prelungit pentru eliberarea pașapoartelor, până în 13 august

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș va primi cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice/temporare pânî la ora 20.00, în periooada 15 iunie – 13 august.

”Cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice/temporare se depun personal, în ţară, la oricare serviciu public comunitar de pașapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat atât pe site-ul Direcţiei Generale de Paşapoarte (www.pasapoarte.mai.gov.ro), cât şi pe site-urile instituţiilor prefectului.

Pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor, în perioada 15.06-13.08.2021, la nivelul seviciilor publice comunitare de pașapoarte, activitatea de lucru cu publicul se desfășoară în intervalul orar 08.00-20.00.

În scopul evitării supraaglomerării și așteptării suplimentare în spațiile destinate publicului, se recomandă persoanelor programate să respecte atât ora de programare, cât și măsurile de protecție igienico-sanitare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2 (în special distanțarea fizică și portul măștii de protecție)”, a spus prefectul Vlad Duruș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu