Patrimoniul UNESCO al Romaniei, intr-o expozitie fotografica de exceptie, cu caracter permanent, la C.E.N.T. Baia Mare

Conducerea Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” organizeaza vernisajul expozitiei „Comorile Romaniei”, a fotografului maramuresean Ilie Tudorel, care va avea loc vineri, 7 decembrie, de la orele 13.00.

Expozitia-eveniment cu caracter permanent este dedicata Centenarului Marii Uniri din 1918 si Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018, lucrarile fiind donate de autor colegiului, pentru a fi valorificate in cadrul orelor de specialitate de la domeniul Turism si alimentatie.

„Comorile Romaniei” prezinta, intr-un numar de 40 de lucrari inramate de arta fotografica, cele mai valoroase locatii, monumente sau situri arheologice ale patrimoniului, recunoscute pe plan mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO).

“Fotografiile prezentate in cadrul expozitiei sunt color, realizate la un nivel artistic inalt si constituie o oglinda a bogatiei culturale ale poporului roman. Ele surprind: fortarete dacice din Muntii Orastiei, biserici de lemn din Maramures, biserici pictate din nordul Moldovei, sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei, centrul istoric al orasului Sighisoara, Manastirea Hurez, Delta Dunarii, padurile de fag din Carpati (Strambu-Baiut si Grosii Tiblesului), traditii si mestesuguri traditionale romanesti, cum sunt: colindatul de ceata batraneasca, doina, tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, tehnici de tesere a scoartelor romanesti traditionale.

Aceasta expozitie itineranta  este o invitatie adresata ochiului si spiritului, care urmareste consolidarea sentimentului de apartenenta la un spatiu cultural european comun, cu respectarea diversitatii culturale si a elementelor de unicitate ale fiecarui popor in parte, in contextul in care Uniunea Europeana  incurajeaza initiativele prin care cetatenii sunt implicati in cunoasterea patrimoniului cultural (anul 2018 fiind declarat Anul European al Patrimoniului Cultural).

Patrimoniul cultural al Romaniei este o bogatie care venind din strabuni si strabatand veacurile reprezinta parte integranta a identitatii nationale, dar are si o valoare universala. Se cuvine deci sa-l cunoastem, sa-l pastram, sa-l punem in valoare si sa-l transmitem generatiilor viitoare.

Foto-expozitia se adreseaza elevilor, profesorilor, tuturor  iubitorilor de cultura, cu scopul de a cunoaste o parte din frumusetile Romaniei, recunoscute la nivel mondial. Va asteptam la un periplu vizual care evoca mostenirea culturala inestimabila!”, a spus prof. Crina Georgeta Buda, directorul Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2