Pe ce vor fi cheltuite cele 30 de miliarde de euro din PNRR?

Construcția de spitale, autostrăzi și investiții în modernizarea infrastructurii feroviare, reabilitarea clădirilor, digitalizare, educație, producția de energie regenerabilă și reîmpăduriri – acestea sunt principalele direcții din Programul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în valoare de 30 de miliarde de euro, bani europeni, a explicat vicepremierul Dan Barna într-un interviu pentru G4Media.ro. Potrivit acestuia, toate proiectele vor trebui nu doar începute ci și finalizate până în 2026, altfel banii vor fi pierduți.

Aceasta ar fi marea diferență față de programele anterioare cu fonduri UE. ”Te angajezi la nişte rezultate, nu-ştiu, 2000 de kilometri de cale ferată reabilitaţi. 700 de vagoane renovate, făcute la standard modern. Trei spitale, şapte spitale judeţene. Dacă ai obţinut rezultatul, primeşti banii, dacă nu l-ai obţinut, dacă în loc de 700 de vagoane reabilitezi 500, nu primeşti niciun euro”, a declarat Barna.

Potrivit acestuia, încă nu este clar dacă spitalele regionale vor fi construite cu bani europeni sau doar anumite componente ale acestora, dat fiind timpul relativ scurt în care vor trebui finalizate.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu