PE FINAL DE 2022 – PSD-ista Rodica Covaci, trimisă în judecată alături de alte două persoane

În data de 30 decembrie 2022 era înregistrat la Tribunalul Maramureș dosarul în care PSD-ista Rodica Covaci va fi judecată pentru infracțiuni de corupție. Alături de Covaci, mai apar ca și inculpați alte două persoane, respectiv Coste Maria și Vaida Simona Alina. Nu a fost fixat încă un prim termen de judecată în acest dosar.

În data de 16 decembrie, instanța maramureșeană decidea prin Înch.pen.nr.73/DL/16.12.2022-În temeiul art. 226 Cod procedură penală şi a art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, „admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în dosarul de urmărire penală nr. 189/P/2022, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatei COVACI RODICA MONICA (..)cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (6 acte materiale), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 16 decembrie 2022 până în data de 14 ianuarie 2023, inclusiv. Respinge cererea inculpatei de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”.

Așa cum era de așteptat, Covaci a contestat decizia Tribunalului Maramureș din 16 decembrie privind arestarea preventivă, contestația urmand a fi judecată la Curtea de Apel Cluj. Vă reamintim că DNA Maramureș a stabilit că „din materialul de urmărire penală administrat în cauză, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2017-2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins şi a primit diferite sume de bani, totalizând 9.700 euro și 300 lei de la un număr de 6 persoane, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Ministerului Apărării Naționale şi Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Baia Mare, pe care a promis că îi va determina să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să faciliteze promovarea unor examene de angajare pe posturi de asistent medical, brancardier sau subofiţer, în lipsa pregătirii corespunzătoare a acestor persoane, precum şi să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv să emită acte de identitate, în regim de urgenţă, în lipsa unei programări prealabile”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu