PENTRU PASIONAȚI – Noi trasee turistice montane din Munții Gutai, pregătite pentru omologare

Noi trasee turistice montane în Munții Gutâi (Igniș) și Oaș, în vederea amenajării, reabilitării, întreținerii și omologării acestora. Votul s-a dat de către consilierii județeni din Satu Mare la ședința de zilele trecute, fiind propuse pentru amenajare 18 noi trasee turistice, majoritatea în zona piemontană a Munților Oaș (Batarci-Turț-Tarna Mare) ca o alternativa a zonei turistice Luna Ses, pentru dezvoltarea armonioasă a turismului montan sătmărean.

Autoritățile din Satu Mare au anunțat că alte 6 trasee turistice care au fost deja amenajate vor fi reabilitate, astfel încât să poată fi omologate într-un timp cât mai scurt, iar cele 14 trasee deja omologate din Munții Gutâi și Oaș, vor fi întreținute de salvamontiști pentru a se menține în condiții cât mai bune pentru amatorii de drumeții.

Munții Gutâi (Igniș)

Întreţinere trasee omologate

”Punct Roșu”:  Negreşti-Oaş – Pensiunea Boda Oșanu – Poiana Sfinților –
Vf. Triholmuri – Vf. Muntele Mic

”Triunghi Albastru”: Negreşti-Oaş – Cheile Ascunse – Plecare Telescaun Luna Șes – Poiana Boroş – Vf. Pietroasa

”Punct Galben”: Plecare Telescaun Luna Șes – Izvor Ţiganu – Vf. Pietroasa

”Traseul Sfinxului, Cruce Roșie”: Gol Alpin Pietrosa – Sfinxul Oașului –  Vf. Pietroasa

”Triunghi Roșu”: Plecare Telescaun Luna Șes – Tinov Trestia – Poiana Soci

”Bandă Roșie”: Piatra Tâlharului – Vf. Pietroasa – Vf. Țiganu – Poiana Soci

”Cruce Albastră”: Borcut Luna Șes – Poiana Boroș

”Cruce Roșie”: Borcut Luna Șes – Izvor Trestia

”Cruce Galbenă”: Pensiunea Boda Oșanu – Poiana Boroș

Reabilitare în vederea omologării

Vama – Izvorul Talna Mică – Şaua Arşiţa

Vf. Comja – Vf. Arșița – Șaua Arşiţa – Vf. Triholmuri – Vf. Paltin – Piatra Tâlharului

Poiana Soci – Piatra Strungii – Vf. Călămari – Vf. Rotundu – Pasul Huta

Racşa – Vf. Comja

Izvorul Talna Mică – Băile Puturoasa – Creasta principală

 Amenajare în vederea omologării:

Certeze – Borcutul Tâlharilor – Vf. Buian

”Circuitul Cheilor Ascunse”: Parcare Telescaun Luna Șes – Cheile Ascunse
– Parcare Telescaun Luna Șes

”Traseul Pârtiei”: Parcare Luna Șes – Crucea Oașului – Vf. Pietroasa

Valea Talna Mare – Vf. Vrăticelu – Vf. Piatra Strungei

Borcutul Tâlharilor – Vf. Tâmpa – Valea Turului – Valea Talna Mare

Hotel Poezia – Câmpul Coptilițe – Parcare Telescaun Luna

Băile Puturoasa – Muntele Mic – Pansiunea Boda Oșanu

Certeze – Peretele Grohotu – Certeze

Munții Oaș

Întreţinere trasee omologate

”Punct Roșu”: Pălinciile din Bătarci  – Vf. Cetățeaua

”Bandă Roșie”: Tămășeni – Vf. Colnicul Mare – Vf. Cetățeaua

”Triunghi Albastru”: Primăria Bătarci – Măgura Bătarci, Ghiboacele

“Cruce Galben”: Centru SPA Bătarci – Drumul Măgurii

Reabilitare în vederea omologării

Mănăstirea Portărița – Lacul Livada Vii – Dl. Bicuţ – Mănăstirea Portărița

Amenajare în vederea omologării:

Baza Salvamont Bătarci – Vf. Colnicul Mare

Baza Salvamont Bătarci – Vf. Măgura Bătarci

Horăiț – Belvedere Măgura

Horăiț – Stanu Măgurii

Horăiț – Piatra Măgurii

Centru SPA Bătarci – Vf. Măgura Bătarci –

Tămășeni – Piatra Cerbului – Bătarci

”Creasta principală”: Tarna Mare – Pasul Huta

Turț  – Poarta Zânelor  – Cămărzana

Bixad  – Piatra Bixadului  – Vf. Piatra Vișcului

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu