PENTRU PRIMA DATĂ – Nicio primărie din Zona 1 de colectare a deșeurilor nu a fost amendată

Colectarea selectivă este încă departe de ce ar trebui să fie în Maramureș. Ceva, ceva se mișcă în județ din acest punct de vedere, însă mai e mult pană cand oamenii vor înțelege că plasticul trebuie pus la plastic, sticla la sticlă, iar deșeurile menajere trebuie duse la containerul special amplasat pentru astfel de deșeuri. ADI Deșeuri Maramureș a anunțat că pentru prima dată nicio primărie din Zona 1 de colectare nu a fost sancționată în urma controlului anual desfășurat de Garda de Mediu în ceea ce privește colectarea selectivă.
„Aceasta a constatat o îmbunătățire substanțială a indicatorilor de colectare selectivă în cele 31 de UAT-uri care compun Zona 1 de colectare. În ultimul an, tonele de deșeuri reciclabile colectate în Zona 1 au crescut cu aproape 50%. La finalul lui 2021 era greu de imaginat procentele de colectare selectivă atinse azi de unele primării. Cea mai spectaculoasă creștere a fost la Ulmeni. Anul trecut, gradul de colectare selectivă a fost de aproximativ 3%. Azi vorbim de o separare la sursă a deșeurilor de 20 de procente. Cifrele zonale au fost obținute în urma deselor acțiuni de monitorizare întreprinse de ADIGIDM, implicarea constantă a majorității administrațiilor publice și, în primul rând, modul în care populația a înțeles nevoia de a selecta la sursă deșeurile”, precizează ADIGIDM Maramureș.
Instituția a mai subliniat că până acum, anual, peste 80% dintre primării erau sancționate pentru neîndeplinirea indicatorilor de colectare selectivă.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu