PENTRU ȘOFERI – Se repară drumul județean între Orașu Nou și Seini

Șoferii maramureșeni care au drumuri spre Satu Mare trebuie să știe că imdiat după ce vor ieși din Seini vor vedea muncitori la lucru. Asta pentru că la acest moment, potrivit anunțului făcut de vecinii sătmăreni, se efectuează reparații curente la drumul județean DJ 109 L între Orașu Nou și Seini.

„Rugăm conducătorii auto să dea dovadă de atenție sporită și să circule cu viteză adaptată la condițiile de drum”, spune Consiliul Județean Satu Mare. Trebuie spus că în acest an sătmărenii, la capitolul Infrastructură Rutieră, au alocat suma de 196.891.000 lei. Cele mai mari sume vor fi alocate pentru întreținere și reparații drumuri județene – 15.000.000 lei, respectiv modernizare drumuri prin PNDL – 397.400 lei. 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu