Pentru statutul de rezident în Regatul Unit, inclusiv pentru copii, se poate aplica până la 30 iunie 2021

Românii care se află în Regatul Unit înainte de 31 decembrie 2020 şi intenţionează să locuiască, să muncească sau să studieze în această ţară şi după această dată trebuie să solicite obţinerea statutului de rezident (settled status sau pre-settled status) în cadrul programului EU Settlement Scheme (EUSS) până la 30 iunie 2021, astfel încât să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca şi până acum, informează Ambasada României la Londra, transmite AGERPRES.

Reprezentanţa diplomatică a României aminteşte că şi cei cu vârste între 0 şi 21 de ani trebuie să fie înregistraţi pentru noul statut de rezident EUSS pentru a putea continua să locuiască alături de părinţi în Regatul Unit.

La fel trebuie să procedeze toţi cetăţenii statelor UE aflaţi în situaţie similară.

Peste 600.000 de români au primit până acum statutul de rezident sau statutul de rezident temporar în Regatul Unit.

 

Statutul le garantează dreptul de a lucra pe teritoriul Regatului Unit fără condiţionări suplimentare, de a avea acces gratuit la sistemul de sănătate britanic şi acces la sistemul de învăţământ, inclusiv pentru continuarea studiilor fără condiţionări suplimentare, de a accesa fondurile publice (ajutor social, ajutor de şomaj etc) în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile legale şi de a circula liber spre sau din Regatul Unit fără condiţionări suplimentare.

Obţinerea statutului de rezident permite o absenţă de până la 5 ani din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate. În cazul celor care au obţinut rezidenţă temporară este permisă o absenţă de până la 2 ani consecutivi din Regatul Unit fără pierderea drepturilor menţionate.

De la 1 ianuarie 2021 Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord devine ţară terţă, ceea ce înseamnă că vor interveni schimbări legate de călătorie, muncă, studiu, comerţ şi alte domenii în relaţiile cu ţările membre ale blocului comunitar.

Cetăţenii români care doresc să vină în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 (la muncă, la studii sau în vizită) trebuie să se informeze în prealabil din surse oficiale, precizează Ambasada, adăugând că le stă la dispoziţie cu informaţii sau răspunsuri.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu