Peste 5 milioane de sosiri ale turistilor in structurile de profil din Romania in primele 6 luni

Reclame home 1
Reclame home 1

Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica au scazut cu 4,4% in primele sase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la 5,035 milioane, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica, informeaza AGERPRES.

In luna iunie, sosirile au crescut insa cu 8,3%.

Din numarul total de sosiri inregistrat in primul semestru, sosirile turistilor romani in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare au reprezentat 78,7%, in timp ce turistii straini au reprezentat 21,3%.

In randul turistilor straini, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (74% din total turisti straini), iar din acestia 84,7% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.

Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in perioada ianuarie – iunie 2019 au insumat 10,243 milioane, in scadere cu 1,1% fata de cele din perioada similara a anului trecut.

Innoptarile turistilor romani au reprezentat in 79,4%, in timp ce innoptarile turistilor straini au reprezentat 20,6%. In ceea ce priveste innoptarile turistilor straini in structurile de primire turistica, cea mai mare pondere au detinut-o cei din Europa (72% din total turisti straini), iar dintre acestia 83,7% au fost din tarile apartinand Uniunii Europene.

Durata medie a sederii a fost de 2,1 zile la turistii romani si de 2 zile la turistii straini.

Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare a fost de 28,2% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 2,5 puncte procentuale fata de perioada ianuarie – iunie 2018.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au inregistrat la hoteluri (35,5%), spatii de cazare pe nave (24,2%), hosteluri (20,9%), vile turistice (20,7%), bungalouri (19,5%), si pensiuni turistice (19,2%).

Pe judete, numarul de sosiri ale turistilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare turistica a inregistrat valori mari in Municipiul Bucuresti (867.900), Brasov (560.600) si Constanta (314.200). Numarul de innoptari ale turistilor a inregistrat valori mari in Municipiul Bucuresti (1,491 milioane), Brasov (1,107 milioane) si Constanta (927.300).

Cele mai multe sosiri ale turistilor straini cazati in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare in prima jumatate a anului au provenit din Germania ( 114.200), Italia si Israel (fiecare cu cate 92.100).

Peste 5,5 milioane de sosiri ale vizitatorilor straini au fost inregistrate la punctele de frontiera, in crestere cu 8,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Mijloacele de transport rutier si aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor straini in Romania, reprezentand 73,1%, respectiv 24,4% din numarul total al sosirilor.

Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost de 10,152 milioane, in crestere cu 6% comparativ cu perioada corespunzatoare din 2018. Mijloacele de transport rutier si aerian au fost cele mai utilizate pentru plecarile in strainatate, reprezentand 66,4%, respectiv 33% din numarul total de plecari.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole