Peste 500 de posturi de conducere din cadrul MAI si al structurilor subordonate, scoase la concurs

PNL

Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, dupa ce Guvernul a aprobat, in sedinta de vineri, 9 noiembrie, memorandumul propus de MAI, informeaza AGERPRES.

Potrivit unui comunicat de presa remis sambata de MAI, memorandumul priveste deblocarea a 506 posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si al structurilor aflate in subordine, care la acest moment sunt ocupate prin imputernicire.

Cele mai multe dintre functiile de conducere scoase la concurs sunt la Inspectoratul General al Politiei Romane – 281, 90 dintre posturi sunt la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si 31 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, restul fiind functii de conducere din celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul general pentru Imigrari, Directia Generala Anticoruptie, Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane, Oficiul Responsabil cu Protectia Datelor Personale, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, Directia Generala pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date si altele.

“Scoaterea la concurs a acestor posturi nu produce impact financiar, fondurile pentru asigurarea salariilor fiind deja incluse in bugetul MAI pe acest an, avand in vedere ca functiile sunt ocupate prin imputernicire, iar persoanele imputernicite beneficiaza de aceleasi drepturi salariale ca cele care ocupa functia de conducere in urma concursului. Mentionam ca posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate in conditiile legii, in functie de specificul fiecarei functii in parte”, se arata in comunicat.

Tot in cursul anului 2018, incepand cu luna mai, au mai fost scoase la concurs 2.015 functii de conducere vacante existente la nivelul institutiilor aflate in subordinea si coordonarea MAI.

Conform aceleiasi surse, prin OUG nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, art. 14, a fost suspendata ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile si autoritatile publice.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2