Peste 800 societăţi comerciale şi persoane fizice verificate în cursul lunii aprilie în Maramureș. Amenzi de 450.000 lei

Pe tot parcursul lunii aprilie polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au continuat acţiunile pentru verificarea respectării prevederilor impuse agenților economici.

Au fost efectuate controale la 589 societăţi comerciale şi 248 persoane fizice care oferă spre vânzare produse alimentare și nealimentare, au fost oprite pentru verificări mai multe autovehicule care transportau produse şi au fost continuate acţiunile pentru verificarea agenților economici din domeniul servirii și consumului de produse alimentare și băuturi alcoolice și nealcoolice în cadrul unor restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, dar și în domeniul jocurilor de noroc, a îngrijirii personale, stomatologice și în centre comerciale de pe raza întregului județ, constatându-se că acestea nu sunt deschise şi nu derulează activităţi.

În urma controalelor, pentru neregulile constatate poliţiştii au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale pe linia O.U.G. 28/1999 privind obligativitatea agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, pe linia Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pe linia Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Valoarea amenzilor aplicate a fost 450.000 lei.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate în această perioadă au fost confiscate produse în valoare de aproximativ 22.000 de lei, 13.000 ţigarete și au fost ridicate diferite sume de bani, în valoare de 22.854 de lei.

Totodată au fost constatate 5 infracțiuni de contrabandă, o infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, o infracţiune de uz de fals, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale, iar sub coordonarea procurorului se continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.

Poliţiştii vor continua astfel de acţiuni şi în perioada care urmează.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu