Asociatia Interculturala de Traditii, prin fondatorul acesteia, Peter Hurley, intentioneaza sa extinda conceptul Satele Unite ale Maramuresului in Tara Lapusului si Tara Chioarului.
In scopul realizarii acestui eveniment a avut loc luni, 20 martie, o vizita de documentare pe valea Bloajei, la care au participat Peter Hurley, Nelu Sovre, Ilie Tudorel si Ducu Hotima.
Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea si sustinerea satelor romanesti pastratoare de traditii si aduce in actualitate valorile traditionale ale Maramuresului.
Acest eveniment va avea loc in Tara Chioarului si Tara Lapusului in vara acestui an.
Prezent la intalnire, fostul primar Nelu Sovre a declarat ca „referitor la Peter Hurley, ieri am avut privilegiul sa-l cunosc prin Ducu Hotima. cel care a scris strategia de dezvoltare a comunei. La vremea cand am scris strategia am avut in vedere dezvoltarea Vaii Bloaja din punct de vedere turistic si nu numai.
Peter Hurley cred ca promoveaza foarte bine satul romanesc cu traditiile si mestesugurile care definesc satul. De aceea l-am invitat la mine, crezand ca este important ca un asemenea om sa viziteze comuna. Am avut discutii placute, la sfarsitul zilei gustand din bucatele gatite in gospodarie. A fost impresionat de Valea Bloajei, spunea mereu Doamne ce frumos este„.
Vlad HERMAN
Foto: Nelu Sovre (Facebook)