septembrie 28, 2021

Pintea: Investim foarte mult anul acesta in sanatate, fara sa tinem cont de culoarea politica

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a afirmat luni ca exista o colaborare cu autoritatile locale pentru cresterea calitatii serviciilor medicale si a reiterat ca vor fi investitii multe in sanatate in 2019, fara a se tine cont de culoarea politica, informeaza AGERPRES.

Precizarea a fost facuta dupa ce primarul orasului Ulmeni, Lucian Morar, a intrat in greva foamei, incercand prin acest gest sa convinga Ministerul Sanatatii sa deschida o statie de ambulanta in localitatea sa.

“Aprobarea unei substatii de ambulanta nu tine de ministrul Sanatatii, iar Ministerul Sanatatii are doar doi membri in comisia care avizeaza infiintarea acestora. Asa cum stiti, colaborez cu autoritatile locale pentru a creste calitatea serviciilor medicale din zonele pe care acestia le reprezinta si investim foarte mult anul acesta in sanatate, fara sa tinem cont de culoarea politica. Pentru ca, asa cum am mai spus, sanatatea nu are culoare politica. Este regretabil ca domnul primar din Ulmeni a ales aceasta modalitate de a face campanie electorala. Probabil isi imagineaza ca victimizarea ii va aduce aprecierea comunitatii si, implicit, capital politic”, a declarat Sorina Pintea, potrivit unui comunicat al ministerului remis AGERPRES.

Ministerul precizeaza ca o Comisie Interministeriala pentru Suport Tehnic (CIMST) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne avizeaza infiintarea substatiilor de ambulanta.

Comisia este formata din: Raed Arafat – presedinte, doi membri din MAI – DSU, un membru din MAI – IGSU, un membru din MAI – IGAv, doi membri din MS, un membru din structura operativa a serviciilor publice de ambulanta, un membru din structura operativa a UPU-SMURD.

Deciziile CIMST nu pot fi influentate de Ministerul Sanatatii, ele se iau in urma analizarii obiective a solicitarilor si a realitatilor existente in teritoriu, astfel incat infiintarea unor noi substatii de ambulanta sa fie justificata din punct de vedere al nevoilor de servicii medicale de urgenta in zonele pe care le deservesc, precizeaza MS.

“In anul 2015, s-au transmis catre Ministerul Sanatatii doua solicitari pentru infiintarea unei substatii de ambulanta in Ulmeni, care sa asigure asistenta medicala de urgenta pentru locuitorii orasului Ulmeni si zonele rurale limitrofe. Ambele solicitari au fost directionate catre CIMST, care nu a aprobat solicitarile. Avand in vedere faptul ca pentru rezolvarea cazurilor din localitatea Ulmeni, echipajul de prim ajutor (EPA) Farcasa poate interveni in aceasta zona, media cazurilor fiind de doar trei cazuri/24 ore/echipaj, activitatea echipajului ar fi fost la un nivel de intensitate sub mediu”, se arata in comunicat.

MS face precizarea ca din anul 2015 si pana in prezent nu a mai fost transmisa o alta solicitare pentru infiintarea unei substatii de ambulanta in localitatea Ulmeni. De asemenea, mentioneaza ca nu a fost aprobata infiintarea unei substatii de ambulanta in localitatea Arinis, de unde primarul intrat in greva foamei cerea relocarea substatiei catre localitatea sa, astfel ca motivarea gestului la care a recurs edilul “nu este reala”.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2