PLIMBĂRI ILEGALE CU VEHICULE OFF-ROAD – Amenzile aplicate nu sperie pe nimeni

Amenzile care se aplică pentru cei care sunt prinși că circulă cu ATV-uri sau vehicule off-road sau moto-cross-uri prin ariile protejate nu sperie pe nimeni. Toată lumea recunoaște că avem o problemă națională cu acest gen de activități, mai ales că de cele mai multe ori vin în Maramureș turiști din țări unde astfel de activități sunt aspru pedepsite.

Cel mai recent caz petrecut în Maramureș a fost cel din Parcul Natural Munții Maramureșului, unde localnicii au distrus cu vehiculele off-road Poiana cu Narcise din zona Repedea. Imaginile au ajuns inclusiv la nivel național, însă reprezentanții Parcului recunosc că acest fenomen este foarte greu de stăpânit.

„În permanență aplică amenzi pentru astfel de activități. Însă pentru noi este foarte greu, nu îi putem legitima decât dacă avem și jandarmii alături de noi. Adică noi le putem cere buletinul, iar dacă vor ni-l dau, dacă nu, nu. Apoi, de multe ori fug de noi, însă ori de câte ori putem aplicăm amenzi și vom aplica și în continuare. Amenzile pleacă de la 3000 la 5000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv de la 30.000 la 50.000 de lei pentru cele juridice, depinde la ce act normativ ne raportăm. Ce vă pot spune este că astfel de activități sunt desfășurate frecvent de localnici, care ies cu mașinile în natură. Ei cunosc foarte bine situația din teren, știu când suntem acolo, pentru că nu putem intra în parc fără să trecem prin localități.

Știu să se ferească. Toate zonele protejate sunt vânate de iubitorii de astfel de activități, însă e adevărat că parcul nostru este ușor accesibil, căile de acces pornind din localități. Nu se pot pune bariere fiindcă avem și proprietă’i private și nu le putem îngrădi accesul oamenilor la terenurile lor”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Cătălina Bogdan, directorul Parcului Natural Munții Maramureșului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu