Ministrul Muncii, Rovana Plumb, considera ca noul Codul fiscal este un instrument prin care se vor putea crea cel putin 500.000 de locuri de munca in urmatorii cinci ani, scrie Agerpres.
„PSD si-a asumat doua misiuni fundamentale — crearea de locuri de munca si combaterea saraciei. Noul Codul fiscal e un instrument prin care se vor putea crea cel putin 500.000 de locuri de munca in urmatorii cinci ani in Romania si care va conduce la reducerea inegalitatilor din societate. Daca vorbim de Codul fiscal si vorbim de reducerea TVA, ea se aplica pentru toata lumea, dar va ajuta mai mult categoriile care au venituri mici — pensionarii, familiile tinere, somerii. In momentul in care am gandit Codul fiscal am luat in calcul, prima oara, la aceste categorii de persoane”, a afirmat, vineri, vicepresedintele PSD Rovana Plumb la atelierul de lucru „Locuri de munca si combaterea saraciei, viziunea social-democrata” din cadrul Consiliului National al PSD, care se desfasoara la Palatul Parlamentului.
Ea sustine ca reducerea fiscalitatii pe piata muncii — o alta componenta a noului Cod fiscal — este „o abordare europeana si absolut necesara pe o piata a muncii in restructurare”.
„Am inceput in 2014 cu reducerea CAS. Pentru 2015 ne-am angajat sa ne indreptam catre tineri — ei trebuie ajutati pentru a-si gasi un loc de munca”, a adaugat Rovana Plumb.
Potrivit ei, noul Cod fiscal, care va fi adoptat de Guvern saptamana viitoare, include scutirea de impozite si taxe pentru cladirile in care isi desfasoara activitatea gradinitele si cresele”, propunere facuta de Organizatia de femei social-democrate.