Polițiștii de frontieră au confiscat peste 20.000 de pachete cu țigări la Sarasău și Crasna Vișeului

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 20.000 pachete cu țigări de proveniență extra-comunitară, cantitate ce urma să fie comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă.

Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei din cadrul ITPF Sighetu Marmației în cooperare cu lucrătorii Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Colegii noștri au observat, în imediata apropiere a frontierei de stat, un autoturism care se deplasa dinspre râul Tisa spre interiorul țării, pe direcția localității Săpânța. Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea autoturismului, ocazie cu care conducătorul acestuia, la observarea echipajului, a abandonat mașina și a fugit, întorcându-se înot pe teritoriul statului vecin. Imediat, au fost informate autoritățile ucrainene de frontieră, în vederea cercetării în comun a evenimentului.”

În autoturismul abandonat poliţiştii de frontieră au descoperit nouă colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestuia la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii bunurilor descoperite, a rezultat cantitatea de 7.000 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, cu timbru duty-free, în valoare de 81.900 lei. Totodată, autoturismul abandonat, marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Franța, a cărui valoare este estimată la 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Maramureș. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, precum şi pentru documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Contrabandă și la Crasna Vișeului

Și polițiștii de frontieră din Valea Vișeului au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări, în zona de competență. Aceștia au observat, pe direcția localității de frontieră Crasna Vișeului mai multe persoane care transportau colete voluminoase spre un autoturism de teren.

Iulia Stan, purtător de cuvânt ITPF Sighetu Marmației: ”Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea persoanelor, însă acestea nu s-au supus somațiilor legale prin voce, motiv pentru care a fost folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase patru focuri de avertisment în plan vertical. Nici de această persoanele în cauză nu s-au oprit, reușind să fugă spre vegetația abundentă din zonă, după ce au abandonat coletele și autoturismul. În cel mai scurt timp, au fost informate despre eveniment și autorităţile de frontieră ucrainene în vederea cercetării în comun a cazului. În zona respectivă au fost descoperite 18 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.452 pachete cu țigări, provenite din Ucraina.”

Țigările, în valoare de aproximativ 157.400 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul marca Jeep Grand Cherokee a fost indisponibilizat pentru continuarea verificărilor. Acum, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1