Poluarea atmosferica: Sanatatea cetatenilor UE nu este inca protejata in mod suficient, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana

home camp2
home camp2
home camp2

Actiunile UE vizand protejarea sanatatii umane impotriva poluarii atmosferice nu au produs impactul scontat. In fiecare an, in UE, acest tip de poluare cauzeaza in jur de 400 000 de decese premature, iar costurile sale externe legate de sanatate se ridica la sute de miliarde de euro, se arata intr-un nou raport al Curtii de Conturi Europene publicat pe site-ul sau, informeaza AGERPRES.

Curtea avertizeaza insa ca aceste costuri semnificative de natura umana si economica nu au fost inca reflectate in actiuni adecvate la nivelul Uniunii. Raportul mai adauga ca particulele in suspensie, dioxidul de azot si ozonul de la nivelul solului constituie poluantii atmosferici considerati raspunzatori pentru cea mai mare parte dintre aceste decese premature si ca persoanele din zonele urbane sunt deosebit de expuse la acest risc.

Directiva din 2008 privind calitatea aerului inconjurator reprezinta piatra de temelie a politicii UE pentru un aer curat intrucat stabileste standardele de calitate pentru concentratiile poluantilor din aer. Curtea a evaluat modul in care a fost conceputa aceasta directiva, gradul de eficacitate cu care statele membre au implementat-o si modul in care Comisia a asigurat monitorizarea si respectarea sa, se arata in raport.

In plus, s-a evaluat daca chestiunea calitatii aerului a fost reflectata in mod corespunzator in alte politici ale UE si a fost sustinuta in mod adecvat cu fonduri din partea UE, precum si daca publicul larg este bine informat cu privire la problemele legate de calitatea aerului inconjurator.

“Poluarea atmosferica este cel mai mare risc de mediu pentru sanatate in Uniunea Europeana”, a declarat Janusz Wojciechowski, membru al Curtii de Conturi Europene responsabil de acest raport. “In ultimele decenii, politicile UE au contribuit la reducerea emisiilor, insa calitatea aerului nu s-a imbunatatit in acelasi ritm si exista in continuare efecte considerabile asupra sanatatii umane”, se mentioneaza in raport.

Standardele UE de calitate a aerului au fost stabilite acum aproape 20 de ani si Curtea a constatat ca unele dintre ele sunt mult mai permisive decat orientarile emise de OMS si decat nivelul recomandat de cele mai recente dovezi stiintifice. Potrivit Curtii, desi se observa o diminuare a emisiilor de poluanti atmosferici, majoritatea statelor membre nu indeplinesc nici acum standardele UE de calitate a aerului si nu au luat masuri eficace suficiente pentru a imbunatati calitatea aerului.

Exista totodata riscul ca poluarea atmosferica sa fie subestimata deoarece este posibil sa nu fi fost monitorizata in locurile potrivite. Adesea, planurile privind calitatea aerului – una dintre cerintele esentiale ale Directivei privind calitatea aerului inconjurator – nu au dus la rezultatele asteptate.

Monitorizarea de catre Comisia Europeana a performantei statelor membre in directia atingerii tintelor in materie de calitate a aerului prezinta unele limitari. Procedurile Comisiei vizand asigurarea respectarii legislatiei in materie nu garanteaza inca faptul ca statele membre respecta valorile-limita impuse de Directiva privind calitatea aerului inconjurator. In pofida actiunilor in justitie introduse de Comisie impotriva unui numar mare de state membre si a hotararilor favorabile obtinute in instanta in urma acestor actiuni, statele membre continua sa incalce in mod frecvent valorile-limita stabilite pentru asigurarea calitatii aerului, se mai arata in raport.

Curtea a observat ca finantarea din partea UE pusa la dispozitie in scopul asigurarii calitatii aerului poate oferi un sprijin util, insa proiectele finantate nu au fost intotdeauna suficient de bine directionate. In cursul vizitelor pe care le-au efectuat in anumite state membre, auditorii Curtii au observat totusi unele proiecte adecvate, in special in randul celor sprijinite prin programul LIFE al UE.

Poluarea atmosferica este o problema de sanatate publica tot mai presanta si sensibilizarea si informarea publicului au un rol esential de indeplinit in combaterea acestui fenomen. Recent, cetatenii s-au implicat din ce in ce mai mult in problemele legate de calitatea aerului si au introdus actiuni in justitie in fata instantelor nationale, care au pronuntat hotarari in favoarea dreptului lor la un aer curat in mai multe state membre. Cu toate acestea, Curtea a constatat ca Directiva privind calitatea aerului inconjurator protejeaza drepturile cetatenilor privind accesul la justitie intr-un mod mai putin explicit decat unele dintre celelalte directive din domeniul mediului. Potrivit Curtii, informatiile puse la dispozitia cetatenilor referitor la calitatea aerului erau uneori ambigue.

Pentru a imbunatati calitatea aerului in UE, Curtea recomanda actiuni mai eficace din partea Comisiei Europene, actualizarea Directivei privind calitatea aerului inconjurator, prioritizarea si integrarea politicii privind calitatea aerului in alte politici ale UE precum si imbunatatirea aspectului privind sensibilizarea si informarea publicului.

Potrivit AFP, Comisia Europeana a decis in luna mai sa trimita sase state membre in instanta, dupa avertismente lansate din 2005 dar care nu au avut niciun rezultat.

Comisia Europeana acuza Germania, Franta si Marea Britanie de faptul ca nu respecta limitele stabilite pentru emisiile de dioxid de azot (NO2) care provin de la tevile de esapament si care afecteaza zonele aglomerate.

Ungaria, Italia si Romania se afla in atentie pentru prezenta ridicata si persistenta de particule fine (PM10), materii (praf, fum, funingine, polen) prezente in aer si a caror concentratie este sporita de poluare, mentioneaza AFP.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *