Pompierii de la ISU Maramures fac instructaje de pregatire cu secretarii primariilor din judet

Personalul Serviciului Pregatire pentru Interventie si Rezilienta Comunitatilor din cadrul I.S.U. Maramures desfasoara, in aceste zile, instructajele anuale de pregatire cu sefii centrelor operative cu activitate temporara, secretarii localitatilor din judet.

Ieri, activitatea s-a desfasurat la Primaria comunei Grosii Tiblesului, cu participarea sefilor centrelor operative cu activitate temporara din orasul Târgu Lapus, respectiv comunele Cupseni, Grosii Tiblesului, Suciu de Sus, Baiut, Vima Mica, Coroieni si Lapus.

Pompierii au analizat, impreuna cu cei prezenti, activitatile desfasurate in domeniul situatiilor de urgenta pe parcursul anului trecut. Personalul I.S.U. Maramures le-a prezentat participantilor, printre altele, ultimele modificari legislative, privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de fenomene hidrometeorologice, criteriile de performanta privind constituirea, incadrarea si dotarea serviciilor voluntare si private pentru situatii de urgenta, respectiv regulamentul de organizare si functionare al comitetului local pentru situatii de urgenta / centrului operativ cu activitate temporara.

Instructajele de pregatire vor continua pe parcursul lunii februarie, cu toti sefii centrelor operative cu activitate temporara din localitatile judetului.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu