Pompierii militari maramureșeni au avut parte de patru intervenții în intervalul 29 mai-1 iunie

Detașamentul de Pompieri Baia Mare a intervenit, vineri 29 mai, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit din cauza unei cratițe lăsată nesupravegheată pe foc. Incendiul s-a produs în bucătăria unei locuințe de pe strada Aleea Noua din municipiul Baia Mare. Din fericire a ars doar mâncarea din cratiță.

Sâmbătă, 30 mai, pompierii din Bogdan Vodă au lichidat un incendiu izbucnit la un coș de fum din Dragomirești. A ars doar funinginea din interiorul coșului de fum.

Duminică, 31 mai, pompierii băimăreni au fost chemați de urgență pe bulevardul Traian din Baia Mare, unde un incendiu a izbucnit în balconul unei locuințe. Pompierii au intervenit rapid, astfel că pagubele s-au limitat la circa 5 kg de deșeuri menajere arse, dintr-un coș de gunoi, în care a fost aruncată o tigară aprinsă.

Ieri, 1 iunie, la Remeți, pompierii sigheteni, alături de pompierii voluntari, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Focul a distrus circa 80 de metri pătrați dintr-o magazie. De asemenea, în urma incendiului au mai ars diverse unelte și utilaje agricole alături de 2 autoutilitare.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1