Pop: Din datele pe care le avem, din trei milioane de elevi 10% sunt raportati exmatriculati anul trecut

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a cerut, luni, directorilor de scoli de la nivelul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti sa verifice pana la 1 decembrie situatia elevilor din Capitala, pornind de la datele detinute de minister prin intermediul SIIR (Sistemul Informatic Integrat al Invatamantului din Romania) care arata ca din trei milioane de elevi in invatamantul obligatoriu 10% au fost raportati ca exmatriculati anul trecut, informeaza AGERPRES.

“Pe zona de resurse umane stim foarte bine cum stam. Ne permite astazi programul informatic, EduSal-ul, sa stim exact ce avem in fiecare unitate scolara din punct de vedere al personalului didactic, didactic-auxiliar sau nedidactic. Unde nu avem toate datele din sistem si s-ar putea sa facem erori, greseli, doar asa, din cand in cand, este la numarul de elevi si la numarul de cladiri.

Sunt doua elemente pe care, inclusiv ieri, cu un inspector scolar le-am discutat, spunandu-le ca nu se raporteaza bine in SIIR situatia elevilor. (…) Deja suntem in protocol cu INS-ul si vom avea aceeasi voce cand vom raporta datele despre Romania, in sensul in care trebuie sa stim clar si in orice moment se misca un elev, sa avem situatia aceasta.

De aceea am implementat de trei ani de zile SIIR-ul, dar avem aproape 20 de mii de copii pe care unitatile de invatamant i-au exmatriculat anul trecut”, a afirmat Liviu Pop la evenimentul dedicat prezentarii Raportului privind starea invatamantului din municipiul Bucuresti pentru anul scolar 2016 — 2017.

Ministrul a adaugat ca si la nivelul Capitalei figureaza ca exmatriculati 600-700 de elevi.

“Si in Bucuresti sunt vreo 600-700. (…) De aceea am rugat inspectorii scolari si va rog si pe dumneavoastra ca pana la 1 decembrie sa verificati situatia aceasta pentru a putea face o strategie clara de finantare pentru anul viitor si de incadrare in tot ceea ce inseamna parametrii si strategia Europa 2020. Din trei milioane de copii, aproape 10% sunt raportati in invatamantul obligatoriu exmatriculati anul trecut.

Nu cred acest lucru, si de aceea va rog sa verificati atent datele pentru ca influenteaza foarte, foarte mult orice politica educationala vrem sa dezvoltam la nivelul tarii. Sunt date reale, din SIIR, pe care vom face si finantarea in anul viitor cu acea propunere directa ca banii sa mearga direct la unitatea scolara prin inspectoratele scolare, sa nu mai avem influenta consiliilor locale sau municipale in ceea ce priveste drepturile salariale”, a afirmat Pop.

Ministrul a punctat importanta acestui aspect.

“E foarte important acest lucru, pentru ca in baza datelor pe care ni le dati dumneavoastra putem sa planificam si celelalte elemente”, a adaugat el.

Pop a declarat in acelasi context ca in luna decembrie va prezenta Parlamentului starea invatamantului in anul scolar 2016-2017.

“Si vreau sa fie un raport asa cum nu a fost niciodata prezentat in Parlament, plecand de la ceea faceti dumneavoastra, colegii nostri, foarte bine in unitatile scolare. Intotdeauna exemplele de buna practica, din pacate, sunt eclipsate de momente mai putin placute din viata scolii. De aceea este foarte important ca lucrurile bune si la nivelul Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti aveti, foarte, foarte, multe lucruri bune, reprezentati aproape 10% din populatia scolara si asta nu este foarte putin. Este foarte important ca tot ceea ce faceti dumneavoastra aici bun sa fie exportat la nivelul tuturor inspectoratelor scolare”, a mai declarat ministrul.

La prezentarea Raportului privind starea invatamantului din municipiul Bucuresti pentru anul scolar 2016 — 2017 a participat conducerea ISMB, precum si directorii de unitati de invatamant preuniversitar din Capitala.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *