Povestea “MandrIE maramureseana” a trecut granita Carpatilor si face furori la Romexpo

A venit momentul ca povestea noastra sa treaca granita Carpatilor si sa fie cunoscuta si in Bucuresti. Suntem onorati sa fim prezenti pentru prima data la Targul de Turism al Romaniei, care are loc in Bucuresti in perioada 20-23 februarie la Romexpo.

Am inceput in forta prima zi si ne-am bucurat de prezenta unor nume sonore la standul nostru, precum si a reprezentantilor nationali ai mass-media care au apreciat demersul nostru. Asadar, pe parcursul acestor zile asteptam sa ne treaca pragul atat potentialii turisti, cat si bucuresteni cu origini in Maramures pentru a afla detalii despre magia evenimentului “MandrIE maramureseana”, dar si sa deguste preparate stravechi readuse in contemporaneitate, acestea fiind doar o mica parte din pachetul interesant pe care-l propunem pentru un sejur in Baia Mare.

Aducem multumiri Consiliului Judetean Maramures pentru sprijinul acordat in punerea la dispozitie a suprafetei expozitionale. De asemenea, nu putem sa nu amintim sprijinul neincetat al reprezentantilor mediului de afaceri din judetul nostru care ne sustin an de an in realizarea acestui proiect ce se doreste a fi un “manifest” pentru ca generatiile ce se succed sa duca mai departe traditiile si autenticul.

Echipa de organizare “MandrIE maramureseana”, tineri iubitori de autentic si frumos, mereu dedicati comunitatii din care fac parte.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu