Predicții sumbre: În 50 de ani, populația României va ajunge la 10 – 15 milioane de locuitori

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Anul 2070 ar putea găsi România cu o populaţie cuprinsă între 10 şi 15 milioane de locuitori, după ultimele calcule făcute de Institutul Naţional de Statistică. Speranța de viață încă scăzută, natalitatea redusă şi migrația masivă, dacă vor continua în ritmul actual, acolo ne vor duce, spun specialiştii, informează tvr.

Pe Andrei, cioban de meserie de cincizeci de ani, l-am găsit pe ulița unui sat din județul Ialomița. În trecut avea în grijă mii de oi, pentru că satul număra multe suflete, oameni gospodari care țineau animale. Astăzi nu-l mai caută aproape nimeni.

Aceasta este cea mai tristă imagine a depopulării. Într-un sat, la nici 20 de km de București, școala este părăsită, abandonată de ani de zile pentru că nu mai sunt copii. În locul acesta în care cei mici ar fi trebuit să învețe, nu se aud râsetele lor, nu se aud nici pașii lor.

Ultima promoție de elevi a încheiat aici socotelile cu școala acum aproape 50 de ani. Tinerii părinți și-au făcut bagajele și-au plecat din sat. Cei rămași au îmbătrânit.

Acest dureros fenomen al pustiului printre oameni e cel mai vizibil la sat, dar se întâmplă și la oraș. Iar pe termen lung, efectele vor fi dramatice. Cele mai noi date statistice arată că populația rezidentă a României s-ar putea înjumătăți în următorii 50 de ani. INS vine cu patru variante de calcul. Dacă lucrurile vor continua ca și până acum, cu natalitate scăzută și migrație masivă, vom ajunge să fim 10,8 milioane de locuitori în 2070. La polul opus, în scenariul optimist vom fi 15,3 milioane.

În continuare, femeile vor fi mai multe decât bărbații. În scenariul 4, adică cel în care vom ajunge să fim puțin peste 13 milioane de locuitori în anul 2070, cu excepția județului Ilfov, toate județele vor pierde oameni. Teleorman, Prahova și Argeș vor pierde cei mai mulți. Iar Tulcea va rămâne în continuare județul cel mai puțin populat. La polul opus, Bucureștiul va avea cea mai numeroasă populație.

Spre comparație, La 1 iulie 2019, populația rezidentă a României era de 19.370.000 de locuitori.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *