Prefect Vlad Emanuel Duruș: ”Am anunțat primăriile din Maramureș despre obligativitatea transmiterii online a ședințelor de consiliu local”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Instituția Prefectului – județul Maramureș a trimis tuturor primăriilor o circulară în care aceștia au fost anunțați despre obligativitatea transmiterii online a ședințelor de consiliu local.

 Prefect Vlad Emanuel Duruș: „Aspectele de nerespectare a legii vizează în special modul în care se desfășoară ședințele de consiliu local – fără a se asigura rigurozitatea redactării materialelor de ședință, a minutelor proceselor-verbale, a hotărârilor adoptate, precum şi fără a asigura transparența activității consilierilor locali.”

Conform circularei trimise, „cetățenii trebuie să cunoască modul în care sunt utilizate resursele locale, cât și cele bugetare alocate în scopul funcţionării administraţiei”.

În informare sunt enumerate și explicate o parte din reglementările legale privind desfășurarea ședințelor de consiliu local, care arată că ședinţele sunt publice, cei interesaţi trebuie să aibă acces la procesele-verbale, proiectele de hotărâri, hotărârile, precum şi la instrumentele de prezentare şi de motivare a acestora.

De asemenea, cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă trebuie să aibă posibilitatea de a asista la şedinţele consiliului local şi de a le urmări pe internet.

Circulara transmisă primăriilor mai precizează că primarii şi secretarii generali vor fi responsabili cu implementarea transmiterii ședințelor de consiliu local online începând cu luna august.

Prefectul Vlad Emanuel Duruș a precizat că instituția pe care o conduce va monitoriza modul în care se asigură transmiterea ședințelor consiliilor locale.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2