Prefectul Anton Rohian a participat la prezentarea cartii “File de cronica. Tinuturile Chioar, Codru, Lapus, Maramures”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

anton rohian lansare carteLuni, 15 februarie, la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc lansarea volumului I (din paleolitic pana in 1918) al cartii “File de cronica. Tinuturile Chioar, Codru, Lapus, Maramures”, ai carei autori sunt Laura Temian, Lazar Temian, Valentin Baintan, Zamfir Dragomir si Laviniu Ardelean, iar coordonator stiintific este prof. dr. Teodor Ardelean.

Dintre coautori, trei mai sunt in viata si au participat la eveniment: Laura Temian, fost director si fost director adjunct al bibliotecii, sotul ei, Lazar Temian, si bibliotecarul Laviniu Ardelean, fiul dr. Teodor Ardelean, directorul actual al bibliotecii si moderatorul evenimentului. A fost, de asemenea, prezenta prozatoarea si traducatoarea Tatiana Dragomir, fiica lui Zamfir Dragomir.

Lucrul la aceasta carte a fost inceput de o mana de oameni din cadrul bibliotecii in urma cu exact 30 de ani, caci, asa cum a remarcat dr. Teodor Ardelean, “lucrurile temeinice si cu adancimi de cercetare nu se fac usor, nu de pe o zi pe alta, dar nici macar de pe un an pe altul”. Directorul bibliotecii a remarcat, totodata, ca volumul a vazut lumina tiparului chiar in aceste zile, cand in cursa pentru castigarea titlului de Capitala Culturala Europeana au mai ramas doar patru orase, printre care si Baia Mare.

Data fiind importanta evenimentului pentru judetul nostru, la manifestare au participat si oficialitati: prefectul ing. Anton Rohian, presedintele Consiliului Judetean Maramures, Zamfir Ciceu si primarul Municipiului Baia Mare, Catalin Chereches.

Prefectul Anton Rohian a luat primul cuvantul: “Le multumesc autorilor pentru aceasta carte, iar celor care nu mai sunt printre noi le spun «Dumnezeu sa-i ierte!». Volumul «File de cronica» vorbeste impresionant de frumos despre aceasta tara a noastra, care cuprinde cele patru tari mai mici, iar in paginile sale sunt vizibile truda si valoarea intelectuala a autorilor sai. Rasfoind cartea putin, inainte de inceperea evenimentului, am citit ca in Maramures nu au fost niciodata iobagi, ci doar tarani cu dare de mana.

Poate ca in zbaterea noastra pentru a deveni Capitala Culturala Europeana in 2021 isi va aduce o contributie benefica si aceasta cronica, care le arata tuturor cine suntem si de unde venim. Iar in fata celor care vor incerca sa minimalizeze importanta noastra ca maramureseni in istoria acestui popor ne vom apara cu astfel de carti. Prin umila mea prezenta aici am incercat sa va arat ca aveti tot respectul institutiei pe care o conduc”.

Cu aceeasi ocazie a fost lansat si numarul 2 (45)/decembrie 2015 al revistei Bibliotecii judetene, “Bibliotheca Septentrionalis”, coordonata de dr. Florian Roatis.

Institutia Prefectului – Judetul Maramures

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2