Saptamana trecuta, consilierii locali au dat aviz favorabil proiectului de hotarare “Parcari publice zona Aris” prin care terenul, Municipiului Baia Mare, pe care se va ridica parcarea supraterana, a fost declarat de interes public local si necesar pentru noua constructie. De mentionat ar mai fi faptul ca tot prin acest vot, alesii locali si-au dat acordul si pentru incetarea contractelor de inchiriere sau concesiune pentru garajele care urmeaza sa fie demolate. Astfel, departamentele din cadrul Primariei Baia Mare, care se ocupa de acest proiect, vor incepe de astazi aceste demersuri.
In acest context, executorul judecatoresc va bate la usa detinatorilor de garaje din zona Colegiului National “Mihai Eminescu”, din Baia Mare (vezi foto 1 si 2). In cazul in care nu va gasi pe nimeni la domiciliu, va face instiintarea de demolare prin afisaj. Astfel, detinatorii vor fi notificati cu privire la faptul ca in decurs de 60 de zile trebuie sa elibereze terenul adica, sa darame propriile garaje. In caz contrar, Institutia primarului va da dispozitia de demolare.
“Executorul judecatoresc le va comunica faptul ca trebuie sa elibereze terenurile. In cazul in care detinatorii de garaje nu sunt gasiti acasa, se va face instiintarea prin afisaj. Daca in timp de 60 de zile nu se elibereaza, se va da o dispozitie pentru demolarea si eliberarea terenului pe cale administrativa, conform Legii 50/1991”, au precizat reprezentantii Primariei Baia Mare, in cadrul comisiilor de specialitate care s-au desfasurat tot saptamana trecuta.
Notificarea se va face in urmatoarele doua – trei saptamani.
Irina Smical, consilier local: “As vrea sa punctez faptul ca in cadrul comisiei juridice de specialitate, reprezentantii Primariei Baia Mare ne-au precizat faptul ca detinatorii de garaje legale vor fi despagubiti, aici fac referire la garajele care urmeaza sa fie demolate. O sa vedem care este modalitatea de despagubire. Vreau sa precizez ca modernizarea spatiilor de parcare este imperios necesara deoarece asa se vor degaja de masini, stradutele si aleile din cartierele orasului nostru. Detinatorii de garaje trebuie sa inteleaga ca aceste constructii au fost autorizate pentru a-si tine autoturismele in interior tocmai ca sa nu ocupe alte locuri de parcare. Din pacate acestia nu tin cont de aspectul precizat, iar soselele sunt asfixiate de masini. Voi sustine toate proiectele care vizeaza demolarea garajelor in favoarea construirii parcarilor de resedinta. Exista garaje mari, care nu respecta dimensiunile si care echivaleaza cu trei-patru locuri de parcare amenajate. Acestea trebuie demolate deoarece nu au respectat dimensiunile prevazute in actele de reglementare. Deci, tot ilegale sunt! (vezi foto 3 – 7).”
La declaratia facuta de consilierul Smical venim cu precizarea ca, garajele care se vad in foto 3-7 sunt amplasate pe un teren al Municipiului Baia Mare care ar fi putut fi folosit ca parcare publica pentru cel putin 80-100 de autoturisme, toate pozele fiind facute pe acel platou aflat in interirorul unei curti de blocuri, din zona Bulevardul Traian.
Gheorghe Gligan, consilier local: “Cetatenii de buna-credinta, care stiu ca trebuie sa evoluam ca oras, vor intelege si vor saluta aceasta investitie cu tot ce implica ea. Ceilalti, care isi tin muraturile si alte obiecte inutile in garaje, nu vor intelege insa sper ca ei sa priceapa ca va veni un moment cand, pe buna dreptate, isi vor tine autoturismele sub cerul liber.”
Ana AVRAM
Sa vedem cine ii mai voteaza pe acesti consilieri la viitoarele alegeri.
Cei care au minte !