Premierul Cîţu spune că e recunoscător Comisiei Europene, după discuţia despre PNRR cu vicepreşedintele Margrethe Vestager

Premierul Florin Cîţu s-a declarat „recunoscător” Comisiei Europene pentru „sprijin, îndrumare şi cooperare”, după discuţia cu privire la priorităţile României prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe care a avut-o, miercuri, la Bruxelles, cu Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv al CE, informează AGERPRES.

„Am avut o discuţie detaliată cu Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, cu privire la priorităţile României prevăzute de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sunt recunoscător Comisiei Europene pentru sprijin, îndrumare şi cooperare”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Anterior, premierul s-a întâlnit cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi, în cadrul întrevederii fiind detaliate proiectele de infrastructură prevăzute în PNRR.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu