Premierul israelian i-a cerut ONU sa desfiinteze agentia pentru ajutorarea palestinienilor

Reclame home 1

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a cerut duminica ONU sa desfiinteze UNRWA, agentia sa pentru ajutorarea refugiatilor palestinieni, pe care el o acuza ca este una anti-israeliana, anunta un comunicat al biroului sau de presa, informeaza AFP, transmite AGERPRES.

Netanyahu a precizat ca a prezentat aceasta propunere in timpul vizitei intreprinse saptamana trecuta, in Israel, de catre reprezentanta SUA la ONU, Nikki Haley, care a acuzat inclusiv Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, cu sediul la Geneva, de atitudine partinitoare impotriva Israelului.

“I-am spus ca a venit momentul ca ONU sa reconsidere mentinerea UNRWA”, se mai spune in comunicat.

Potrivit lui Netanyahu, in timp ce milioane de alti refugiati din intreaga lume se afla in grija Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR), palestinienii sunt singurii care dispun de o agentie doar pentru ei.

“In cadrul UNRWA exista o puternica ostilitate fata de Israel”, a mai spus premierul israelian in timpul reuniunii saptamanale a guvernului sau.

Purtatorul de cuvant al UNRWA, Chris Gunness, a reactionat, afirmand ca viitorul agentiei nu poate fi decis in mod unilateral.

Acest organism gestioneaza sutele de scoli care primesc copii palestinieni in Fasia Gaza, in Cisiordania ocupata si in Ierusalimul de Est anexat, precum si in Liban, Iordania si in Siria. UNRWA distribuie ajutoare si a deschis centre de invatamant, dispensare si ofera servicii sociale.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *