Premierul spune că “multe” sporuri ale bugetarilor vor dispărea

Premierul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă, că, până la momentul actual, Guvernul a identificat sporuri în valoare de 600 de milioane de lei. Acesta a spus că “multe dintre sporuri vor dispărea”, precizează digi24.

“Sporurile sunt în jur de 600 de milioane de lei, ceea ce am indentificat în acest moment. La buget veți vedea exact cum vor arăta aceste sporuri.

Subvențiile nu vor mai fi la nivelul anului trecut.

Companiile de stat cu pierderi care vor să beneficieze de subvenții de la buget trebuie să vină cu un plan de reformă care să arate că pot fi pe profit câțiva ani de zile. Dacă nu, nu vor primi subvențiile și vor trebui să se descurce cu banii pe care îi au”, a spus Cîțu.

El a afirmat că “multe dintre ele vor dispărea”.

Prim-ministrul a precizat că, cel mai probabil, luni bugetul cu aceste prevederi va fi pus în dezbatere publică.

Sporul pentru munca la calculator, sporul de toxicitate, spor pentru „uzura prematură a organismului”, dar și spor pentru praf sunt câteva dintre beneficiile salariale pe care le primesc bugetarii, sunt printre acele beneficii care le aduc mii de lei în plus, lunar, la salariu unor bugetari.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu