septembrie 17, 2019

Presedintele Iohannis a sesizat legea bugetului de stat pe 2019 la CCR

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Presedintele Klaus Iohannis a trimis, vineri, Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) o sesizare de neconstitutionalitate asupra legii bugetului de stat pe anul 2019, anunta Administratia Prezidentiala, informeaza AGERPRES.

“Prin modul in care a fost adoptata si prin continutul sau normativ, legea mentionata incalca art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) si (2), art. 47, art. 50, art. 120 alin. (1), art. 135 alin. (2) lit. f) si art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie”, sustine seful statului in sesizare, mentionand ca Parlamentul i-a transmis documentul spre promulgare pe 20 februarie.

“Exista, din pacate, si aspecte de neconstitutionalitate in acest buget. Bugetul rusinii nationale nu doar ca pune in pericol economia romaneasca, ci are aspecte clare de neconstitutionalitate. Nu se respecta obligatii asumate de Romania fata de UE, din care facem parte, se incalca unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizarii si principiului subsidiaritatii”, si-a motivat seful statului demersul intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.

In sesizarea transmisa CCR, el arata ca legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost adoptata cu incalcarea rolului si atributiilor Consiliului Fiscal, care trebuia sa emita o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare. Seful statului adauga ca nu a fost respectata nici atributia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaratia de conformitate semnata de prim-ministru si ministrul Finantelor Publice.

El invoca si adoptarea acestei legi cu incalcarea principiilor si reglementarilor privind responsabilitatea fiscal-bugetara. Potrivit lui Iohannis, in fisa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regaseste o declaratie de raspundere a premierului si a ministrului de Finante, asa cum prevede legislatia.

“Prin derogarea constanta de la dreptul comun aplicabil in situatia de fata, regulile de responsabilitate fiscal-bugetara devin inoperabile, iar adoptarea legii bugetului fara respectarea art. 30 alin. (5) din Legea nr. 69/2010 este de natura a afecta stabilitatea legislatiei, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) teza intai din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, conform carora ‘proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conduca la o cat mai mare stabilitate si eficienta legislativa'”, spune Iohannis in sesizare.

Presedintele Iohannis precizeaza si ca actul normativ a fost adoptat cu incalcarea prevederilor din Legea fundamentala potrivit carora “ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”.

Seful statului sustine, totodata, ca raportul privind situatia macroeconomica pe anul 2019 si proiectia acesteia pe anii 2020-2022 a fost depus de catre Guvern, conform obligatiei sale legale, insa acesta se fundamenteaza pe o situatie care ignora evolutiile la nivelul economiei mondiale si europene.

“Desi acest document contine prevederi descriptive, diferentele fata de previziunile Comisiei Europene nu sunt justificate”, se arata in sesizarea la CCR.

Presedintele Iohannis aduce in atentia CCR si alte aspecte. “Stabilirea obligatiei autoritatilor administratiei publice locale de a suporta din veniturile proprii cheltuielile privind sistemul de protectie a copilului si a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap la nivelul judetelor si sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si finantarea drepturilor asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizatiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor si sectoarelor municipiului Bucuresti si, in completare, din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale, fara alocarea resurselor aferente unui astfel de transfer de competenta administrativa incalca principiul descentralizarii, asa cum acesta este definit in legea sa cadru”, spune el, aratand ca o astfel de reglementare este contrara Constitutiei si legislatiei privind protectia persoanelor cu handicap.

De asemenea, seful statului afirma ca se afecteaza indeplinirea obligatiei pozitive a statului de a lua masuri de protectie sociala.

El critica si prevederea potrivit careia “se autorizeaza Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice sa efectueze virari de credite bugetare si de angajament, intre capitole bugetare si intre programe, peste limitele prevazute, cu incadrarea in prevederile bugetare aprobate, in vederea finantarii Programului National de Dezvoltare Locala, inclusiv etapa a II-a”, despre care spune ca este contrara Legii finantelor publice si Constitutiei.

Seful statului mai sustine ca aceste considerente sunt valabile si pentru prevederea conform careia “in anul 2019, prin exceptie de la prevederile art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, documentatiile tehnico-economice aferente obiectivelor, proiectelor sau categoriilor de investitii care se finanteaza, potrivit legii, din fonduri externe si fonduri structurale se aproba de catre Ministerul Educatiei Nationale, indiferent de valoarea acestora”.

“Va solicit sa admiteti sesizarea de neconstitutionalitate si sa constatati ca dispozitiile Legii bugetului de stat pe anul 2019 sunt neconstitutionale”, conchide seful statului.

Presedintele Iohannis a sesizat, vineri, CCR si cu legea de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

“Prin modul in care a fost adoptata, legea mentionata incalca prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 75 alin. (3), precum si pe cele ale art. 77 alin. (1), ale art. 146 lit. a) si ale art. 147 alin. (4) din Constitutie”, arata seful statului in sesizarea la CCR, precizand ca a primit acest act normativ de la Parlament spre promulgare pe 18 februarie.

Reclame home 1
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *