Prietenii Romaltyn stiu de ce (Episodul II) – Taxa de autorizare pentru una din investitiile societatii s-a platit dupa o luna si jumatate de la emiterea autorizatiei de construire

Autorizatiile emise de Primarie catre SC Romaltyn Mining s-au dat intr-un regim preferential, asa cum a fost si cazul celei emise in aceeasi zi in care s-a depus si documentatia. Asta in conditiile in care autorizatiile de construire se eliberau la un interval de cateva saptamani de la depunerea actelor.

O alta autorizatie de construire, emisa tot in 2007, s-a facut cu incalcarea legii. Cererea pentru eliberarea autorizatiei s-a depus in data de 9 octombrie. La doar o zi, autorizatia de construire a fost eliberata, asa cum se poate observa din actul atasat materialului. Asta in conditiile in care comisia de specialitate, conform declaratiilor secretarului Rodica Brad, se intalnea o data la doua saptamani.

Dar nu aceasta este latura ilegala. Ea doar ne indica faptul ca dosarul Romaltyn a fost solutionat de executivul Primariei fara a se pune intrebari suplimentare. Secretarul Rodica Brad afirma ca orice autorizatie de construire se poate emite daca documentatia este completa. Ori in cazul Romaltyn nu a fost. Totusi autorizatia s-a emis imediat.

Ce a lipsit de la dosar? Asa cum se poate observa pe a doua fotografie atasata mai jos, taxa de autorizare s-a platit in 28 noiembrie, adica la mai bine de o luna si jumtate de la emiterea autorizatiei. Taxa de autorizare reprezinta o componenta a documentatiei, fara de care autorizatia nu poate fi emisa.

Ce spune legea.

Autorizatia de constructie este actul prin care autoritatea publica locala avizeaza solutia prezentata de solicitant (are  la baza certificatul de urbanism) si certifica dreptul de  inceperie a lucrarii.

Dosarul se intocmeste conform legilor 50/1991 – Legea privind autorizarea lucrarilor in constructii si  453/18.07.2001( lege care completeaza si aduce modificari  legii 50/1991) si cuprinde:

– planul de amplasare a terenului in zona (planurile cadastrale);

– certificatul de urbanism;

– toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism;

– acte notariale (la nevoie);

– memoriu tehnic (cuprinde memoriul de arhitectura, rezistenta, instalatii);

– referatele verificatorilor de specialitate;

– referatele expertilor tehnici (la nevoie);

– actele de proprietate asupra terenului

– proiectul pentru autorizare – acesta este compus din: planul de situatie; planul fundatiei elaborat de inginerul de rezistenta; planuri de arhitectura pentru toate nivelele constructiei; planul de invelitoare; sectiune caracteristica; toate fatadele

– cererea de eliberare a autorizatiei de constructie;

– chitanta de achitare a taxei de autorizare.

Din dosar a lipsit cel putin unul dintre acte. Cu toate acestea, autorizatia de construire s-a eliberat. Intamplator? Desigur.

Ciprian DRAGOS


Distribuie articolul
Adaugă un comentariu