Prima dezbatere Trump-Biden. Biden: ”Nu poți să scoți un cuvânt coerent de la clovnul ăsta!”. Trump: ”Nu e nimic deștept la tine, Joe!”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Prima dezbatere pentru alegerile prezidențiale din SUA a avut loc în Cleveland, Ohio, a durat o oră și jumătate și a fost moderată de jurnalistul Chris Wallace de la Fox News. Cei doi candidați la președinția SUA au răspuns la întrebări care acoperă toate subiectele fierbinți ale agendei publice americane, de la gestionarea pandemiei de Covid și asigurările medicale până la protestele ”Black lives matter”, dar și subiecte globale precum schimbările climatice și încrederea în știință, relatează Digi24.

În mod excepțional, din cauza pandemiei, publicul a fost foarte restrâns, numărul celor prezenți fiind foarte mic față de dezbaterile din anii trecuți. Toți participanții din public au fost testați pentru Covid-19. Prima doamnă Melania Trump și fiica cea mare a președintelui, Ivanka au fost prezente. Alte două dezbateri ar urma să mai aibă în loc în datele de 15 și 22 octombrie, iar alegerile vor avea loc în 3 noiembrie.

Schimburile de replici au fost acide și cei doi și-au adresat jigniri în mai multe rânduri. S-au întrerupt unul pe celălalt la fiecare frază și, la un moment dat, Joe Biden i-a spus chiar lui Trump ”Mai taci, omule!”

După o oră de dezbatere întreruptă frecvent de insulte și hărțuieli între cei doi candidați, moderatorul Chris Wallace a cerut o pauză de la „ostilități”. ”Domnilor! Nu îmi place să ridic vocea, dar de ce ar trebui să fiu eu altfel decât sunteți voi amândoi?”. Trump l-a întrerupt și pe el iar Wallace i-a replicat că el este cel care jignește cel mai mult.

Întrebat despre schimbările climatice, dacă el crede în acest concept, Trump a răspuns: ”Vreau ape curate ca cristalul și aer curat, dar nu vreau să ne distrugem afacerile. În legătură cu incendiile, avem nevoie de o mai bună gestionare a incendiilor, avem copaci bătrâni și uscați.

Cred că trebuie să facem tot ce trebuie să avem ape curate și aer curat și să plantăm 1 milion de copaci. Tot aud California arde, California arde! Avem copaci care ard mai ușor în California. Sunt de acord cu mașinile electrice dar ce au făcut în California este nebunie”

Trump a refuzat să condamne mișcarea de extremă dreapta a suprematiștilor albi. „Tot ce văd este din partea stângiștilor. Cineva trebuie să facă ceva cu Antifa”

”Antifa este o idee, nu o organizație”, a replicat Biden.

Candidatul democraților l-a acuzat pe Trump că a ascuns gravitatea virusului SarCov2 și din cauza lui au murit foarte mulți americani:. ”O mulțime de oameni au murit până ce s-a deșteptat el și a acționat mai rapid”

„Ai folosit cuvântul deștept?”, a întrebat Trump. „Ai spus că ai studiat la Universitatea Delaware, dar ai uitat numele facultății”. Biden a râs și a spus că nu este adevărat, dar Trump a continuat: ”Ai fost cel mai slab student din anul tău sau printre cei mai slabi. Nu îmi spune mie despre deșteptăciune. Nu folosi cuvântul ăsta”. Biden: ”Oh, mai scutește-mă”.

”Pentru că nu e nimic deștept la tine, Joe. 47 de ani nu ai făcut nimic”, a continuat Trump. „În 47 de luni am făcut mai multe decât ai făcut tu în 47 de ani”

„Hai să vedem după dezbaterea asta”, a replicat Biden. „Sub acest președinte am devenit cu toții mai slabi, mai bolnavi, mai săraci, mai divizați”.

Acesta l-a criticat pe Trump pentru modul în care a gestionat pandemia de Covid. ”Este același om care a spus că virusul va dispărea până la Paște. Ai putea să îți injectezi niște înălbitor și rezolvi problema”, i-a spus democratul actualului președinte.

”Am fost sarcastic când am spus asta”, a răspuns Trump.

Iritat de întreruperile lui Trump, Biden a spus: Nu poți să scoți un cuvânt coerent de la omul ăsta.

”Adevărul este că tot ce a spus până acum este o minciună”, i-a spus Biden moderatorului Chris Wallace. ”Nu sunt aici să îi număr minciunile. Toată lumea știe că este un mincinos. Oameni buni, voi înțelegeți ce face clovnul ăsta? Vă spun eu: nu face nimic să îi ajute pe oamenii care au nevoie de asistență medicală pentru că, de fapt, din cauza lui 10 milioane de oameni nu mai beneficiază de îngrijire medicală pentru că și-au pierdut slujbele”

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2